Poetul britanic Benjamin Zephaniah, a cărui operă a fost influenţată de Jamaica şi care a refuzat să fie decorat de regina Elizabeth II invocând legăturile imperiului britanic cu sclavia, a murit joi la vârsta de 65 de ani, potrivit familiei sale, scrie hotnews.ro.
Artistul polivalent, care era şi scriitor, apăruse şi pe ecran în serialul de succes „Peaky Blinders”, unde a interpretat personajul Jeremiah Jesus. „Suntem profund întristaţi să anunţăm moartea iubitului nostru soţ, fiu şi frate în primele ore ale acestei zile de 7 decembrie 2023”, a transmis familia sa pe Instagram.
Benjamin Zephaniah fusese diagnosticat cu o tumoră pe creier în urmă cu opt săptămâni.
În 2003, el a refuzat să fie numit Ofiţer al Imperiului Britanic (OBE) de către regina Elizabeth II pentru serviciile aduse literaturii, explicând că această distincţie moştenită din imperialism îi aminteşte de „brutalizarea strămoşilor săi”.
„Mă înfurie să aud cuvântul „imperiu”, îmi aminteşte de sclavie”, de „mii de ani de brutalitate”, „îmi aminteşte cum strămoşii mei au fost violaţi şi cum strămoşii mei au fost brutalizaţi”, a explicat poetul.
Născut în 1958, la Birmingham (centrul Angliei), locul de desfăşurare a acţiunii din filmul „Peaky Blinders”, Benjamin Zephaniah este fiul unui poştaş din Barbados şi al unei infirmiere jamaicane.
Dislexic, el a părăsit şcoala la 13 ani fără să ştie să citească sau să scrie, iar în tinereţe a fost în închisoare pentru o spargere. La 20 de ani s-a mutat la Londra şi a publicat prima sa carte de poezii, „Pen Rhythm”, în 1980.
Familia sa a adus un omagiu unui „adevărat pionier şi inovator”. „A dat atât de multe lumii. Printr-o carieră incredibilă care a cuprins o bogată activitate în poezie, literatură, muzică, televiziune, radio, Benjamin ne lasă o moştenire fericită şi minunată”. „Vă mulţumim pentru dragostea pe care ne-aţi arătat-o, domnule profesor Benjamin Zephaniah”, se încheie textul. Black Writers’ Guild a salutat „un prieten profund drag şi un titan al literaturii britanice”. „Benjamin a fost un om integru şi un exemplu de trăire a valorilor sale”, a declarat breasla într-un comunicat.
Benjamin Zephaniah, poet britanic şi actor în „Peaky Blinders”, a murit
Facebook Comments