Administraţia Falcă îşi arogă în permanenţă merite inexistente, în condiţiile în care prin tot ceea ce face primarul demonstrează că este certat cu atragerea fondurilor europene şi implementarea proiectelor pe bani europeni. Cel mai flagrant exemplu este chiar acest proiect de salubrizare, şchiop, prost întocmit şi deloc în beneficiul arădenilor, după cum chiar cetăţenii remarcă.
„Oamenii au priceput rapid că este vorba despre un proiect tendenţios, redactat în pripă, care face mult prea multe concesii nepermise firmei care a câştigat licitaţia. Româneşte, contractul favorizează, ca de obicei, clientela politică din jurul lui Falcă, degrevând firma de o serie de măsuri obligatorii pentru a putea presta un serviciu de calitate.
Iar arădenii au sesizat urgent acest lucru şi pe bună dreptate se revoltă că primarul încearcă din nou să-i umilească prin prevederile acestui contract. Nu unul, nu doi, nu zece arădeni ne-au interpelat, spunându-ne cât de inechitabil li se pare proiectul în forma în care a fost redactat şi încearcă edilul Aradului să-l impună. O ştim cu toţii că prin tot ceea ce întreprinde acesta are un interes, altul decât agenda arădenilor, pe care îi obligă să înghită veşnic servicii scumpe, de proastă calitate în timp ce PNL Arad se spală pe mâini de orice responsabilitate.
Nu, nu este normal ca oamenii să parcurgă distanţe mari târând tomberoanele după ei, la fel cum nu este natural ca firma în cauză, prestatoare a serviciului, să nu îşi asume responsabilitatea de a ridica de la gospodăriile casnice resturile vegetale şi animale ale populaţiei. Adică crengi, gazon sau dejecţii animale, chiar dacă ele sunt împachetate şi compactate conform tuturor normelor ecologice în vigoare. Compania se spală pe mâini şi Falcă încearcă să ne bage pe gât un proiect plin de puncte inadmisibile pentru beneficiarul final, arădeanul !”, este de părere Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal.