„Previzibil precum îl ştim, repetitiv până la obsesie, Gheorghe Falcă îl extrage iar din buzunar pe Sergiu Bîlcea, căruia îi introduce din nou în vocabular eternul leitmotiv aberant : „PSD a votat împotriva investiţiilor din Arad”. Lipsit de idei, competenţă politică ori administrativă şi cu mult prea mult timp liber la dispoziţie, vicele de la judeţ mestecă de câteva zile, prin mediul online sau televiziunea de familie, ariile disonante ale lui Falcă. O face cu un motiv precis, care este clar pentru toată lumea şi anume pentru a ascunde pungăşiile de partid, aglomerate şi cosmetizate în acel buget dezechilibrat şi atât de defavorizant pentru arădenii plătitori de taxe şi impozite.
Falcă şi Bîlcea au un auditoriu din ce în ce mai limitat şi cu toate acestea disperarea este mare, gurile căscate care alimentează cu bani PNL Arad plâng hămesite după noi şi noi studii de fezabilitate cu dedicaţie iar pe de altă parte investiţiile vizibile, palpabile, lipsesc cu desăvârşire.
Şi atunci ce le rămâne ? Culpabilizarea opoziţiei, minoritară în Consiliul Local Municipal şi ale cărei amendamente sunt în permanenţă respinse de oştirea liberală care persistă să apere excedentul bugetar uriaş, încremenit de Falcă ca sursă principală de alimentare a tunurilor administrative PNL.
Cât priveşte poziţia PSD Arad, o spun pentru cetăţeni şi nicidecum pentru urechile primarului şi ale cercetaşului său, am votat şi vom vota întotdeauna acele investiţii şi proiecte, cu adevărat necesare şi utile comunităţii. Am făcut-o şi acum, ne-am dat girul pentru fiecare leu cu destinaţie precisă spre infrastructură, sănătate, educaţie sau cultură. Totul este însă ca primarul să şi materializeze ceea ce am votat pentru că experienţele anterioare ne dovedesc contrariul şi nu este prima dată când alocările rămân strict pe hârtie. Noi ne-am făcut datoria faţă de arădeni şi am direcţionat, prin vot, fonduri către Spitalul Judeţean Arad, ne-am ţinut de cuvânt şi am subscris la alocarea de bani, necesari construcţiei unei săli de sport la liceul Adam Müller Guttenbrunn şi bineînţeles am votat „regenerarea urbană” pe care Falcă se tot chinuie să o pornească de un cincinal încoace. Trebuie evident pomenite şcolile şi grădiniţele (PP8, PP23, Elefănţelul Alfa, Furnicuţa) şi orice bănuţ destinat educaţiei. Normal că am fost de acord cu orice investiţie în cultură la nivelul Filarmonicii de Stat Arad şi Teatrului Clasic Ioan Slavici. De aceea, junele fante Bîlcea este ori dezinformat ori nu înţelege, lucru şi mai grav.
Cum am afirmat însă şi în şedinţa de plen, consilierii social-democraţi au mari rezerve că primarul va proceda într-adevăr la materializarea acestor proiecte votate, care pe hârtie totalizează peste 40 milioane Euro, având în vedere că i-a mai păcalit pe arădeni de atâtea şi atâtea ori, jucându-se de-a tonele de studii de fezabilitate reîncălzite fără a mişca de fapt vreo piatră. Pentru că asta este în realitate administraţia Falcă, o mare iluzie, una pe care o vinde din ce în ce mai greu. ”, afirmă Beniamin Vărcuş, liderul Grupului PSD-ALDE din CLM.