Beneficiile vitaminei E și surse alimentare

by Cristian Dobre

Vitamina E este o substanta cheie pentru buna functionare a organismului, un sistem imunitar puternic, piele si ochi sanatosi. Aceasta componenta liposolubila esentiala pentru combaterea degenerarii celulare se obtine exclusiv din dieta sau din suplimentele alimentare.

Are numeroase roluri importante in organism, datorita activitatii sale antioxidante, si este cunoscuta ca vitamina fertilitatii deoarece sprijina functia reproductiva. In cazul in care organismul este privat de nutrienti importanti, cum ar fi vitamina E, pot aparea diferite leziuni puternice, imbatranire prematura, afectiuni grave si inflamatii.

Importanta vitaminei E

Cunoscuta pentru efectele sale benefice asupra pielii si proprietatile antiimbatranire, vitamina E este un antioxidant puternic care ajuta intregul corp. Acest nutrient este solubil in grasimi, ceea ce inseamna ca organismul il stocheaza in tesuturi doar pentru scurt timp si il foloseste dupa cum este necesar. Vitamina E contribuie la buna functionare a organelor, neutralizarea radicalilor liberi si prevenirea imbatranirii premature.

Deoarece pielea este cel mai mare organ al corpului, aceasta vitamina ii mentine frumusetea si elasticitatea. Vitamina E este necesara pentru functionarea optima a inimii pentru ca previne riscul unui atac de cord. Si sanatatea oculara este mentinuta cu ajutorul acesteia, fiind diminuate posibilitatile de a suferi de cataracta sau alte afectiuni ale ochilor.

Oxidarea celulara a fost legata de numeroase boli, inclusiv cancer, Alzhaimer, artrita sau sindromul imunodeficientei, iar vitamina E s-a dovedit benefica impotriva lor. Studiile au aratat ca din cauza haosului molecular creat de radicalii liberi apar diverse boli, de aceea corpul are nevoie de aceasta substanta pentru a-i elimina. Vitamina E intervine in procesul de reproducere si asigura functionarea glandelor sexuale si a celor endocrine. De asemenea, ea are o importanta deosebita si pentru procesul optim al sistemelor muscular, nervos si glandular.

Beneficiile vitaminei E si surse alimentare bogate in vitamina E

Vitamina E este utila in tratarea si prevenirea bolilor inimii si a vaselor de sange, inclusiv intarirea arterelor, atac de cord, dureri toracice, hipertensiune arteriala sau dureri de picioare cauzate de arterele blocate.

Beneficiile acestei substante includ echilibrarea colesterolului, lupta impotriva radicalilor liberi si protejarea celulelor, tratarea diabetului zaharat si a complicatiilor acestuia, prevenirea cancerului, a bolilor cerebrale si ale sistemului nervos.

Vitamina E este ideala pentru sanatatea pielii si a parului. La nivel pielii actioneaza prin consolidarea peretilor vaselor capilare si imbunatatirea umiditatii si elasticitatii, actionand ca un nutrient natural anti-imbatranire.

Fiind un antioxidant puternic, repara firul de par deteriorat, pastreaza parul proaspat si frumos si actioneaza asupra circulatiei scalpului.

Substanta are beneficii si asupra echilibrarii hormonilor, fiind astfel supravegheate atent cresterea in greutate, alergiile, infectiile tractului urinar, modificarile pielii, starea de anxietate si oboseala.

Vitamina E reduce simptomele menstruale, imbunatateste vederea si scade riscul de degenerescenta maculara legata de varsta, incetineste agravarea pierderii de memorie si a declinului functional la persoanele cu boala Alzheimer.

Totodata, are avantaje deosebite in imbunatatirea rezistentei fizice si a fortei musculare. Vitamina E este un sprijin important pentru tratarea infertilitatii, insa si un nutrient critic pentru dezvoltarea unei sarcini si cresterea sanatoasa a copiilor.

In mod natural, vitamina E se gaseste in alimente precum ficat, oua, seminte de floarea-soarelui, migdale, nuci, alune, germeni de grau, mango, avocado, kiwi, struguri, cartofi dulci, broccoli, spanac, rosii sau unt de arahide.

Consumul de fructe de mare, peste gras, somon, cereale integrale, lapte si uleiuri din surse vegetale este de asemenea indicat pentru a evita o carenta de vitamina E.

In cazul utilizarii suplimentelor sintetice, doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 1.000 de unitati internationale UI. Mai exact, cantitatea potrivita in functie de varsta este de:

– 4 mg/zi pentru sugarii intre 0-6 luni;
– 5 mg/zi pentru bebelusii intre 7-12 luni;
– 6 mg/zi pentru copiii intre 1-3 ani;
– 7 mg/zi pentru copiii intre 4-8 ani;
– 11 mg/zi pentru copiii intre 9-13 ani;
– 15 mg/zi pentru copiii de peste 14 ani si adulti;
– 15 mg/zi pentru femeile insarcinate;
– 19 mg/zi pentru femeile care alapteaza.

De exemplu, o ceasca de seminte de floarea soarelui contine 33,41 mg de vitamina E, una de alune 32,98 miligrame, in timp ce un mango are 3,02 miligrame, iar o rosie 0,7 miligrame.

Folosirea in exces a vitaminei E, mai mult decat doza zilnica recomandata, conduce la hemoragii, stari de greata si varsaturi, dureri musculare, dureri de cap sau risc crescut de accident vascular cerebral.

O dieta echilibrata este cea mai buna sursa de vitamina E. In cazul in care nu obisnuiesti sa consumi multe dintre produsele care contin Vitamina E, asigura-te ca obtii doza potrivita din suplimentele alimentare pentru a preveni deficienta vitaminei in organism.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments