Gigi Becali a declarat, marţi, că speră într-o decizie a CEDO prin care să îi fie permis să meargă la tratament, el susţinând că se vindecă mai greu, „cam în doi-trei ani, până la 1 decembrie, când vine noul preşedinte” şi îl graţiază, dacă „nu se ambiţionează şi tata Băse şi buf”.
George Becali le-a declarat jurnaliştilor, marţi dimineaţă, la revenirea la Penitenciarul Poarta Albă, că speră să fie liber după un an şi jumătate de închisoare, urmând să depună o contestaţie la executare în dosarul Valiza deoarece fapta pentru care a fost condamnat s-a dezincriminat, conform noului cod penal.
„Dacă s-a dezincriminat, mă duc, fac contestaţie la executare în dosarul Valiza, se constată că s-a dezincriminat, se descontopesc faptele. A luat şase luni la contopire. Cade Valiza, cad şi cele şase luni, rămâne Becali cu trei ani. Mai muncesc două, trei luni – scădere, mai scriu încă o carte de religie şi încă una de sport şi scad din doi ani încă şase luni şi rămân cu un an jumătate. Şi ies peste şase luni şi cu asta basta”, a declarat Georghe Becali.
El a spus că este posibil chiar să iasă şi mai repede, în urma unei decizii a CEDO, bazată pe un articol potrivit căruia persoanele grav bolnave şi care nu pot fi tratate în reţeaua penitenciarelor trebuie lăsate să se trateze în libertate.
„Peste două săptămâni face Dumnezeu un semn spre mine şi mă eliberează de la CEDO, pe regim de urgenţă. Că nici avocaţii habar n-au. E un articol, numărul trei mi se pare, că nu poţi să ţii omul bolnav grav în puşcărie. Că eu am certificat medical. Nu se poate vindeca omul în puşcărie, obligă statul român să ia măsuri. Adică i-a încălcat dreptul ăsta şi să se repare. Procurorul general, ministrul de Justiţie, face demersuri la Curtea Supremă, să repare. Şi spune «Daţi-l afară din puşcărie, să se vindece şi după aia să vină înapoi». Şi eu mă vindec mai greu… cam în doi, trei ani. Mă vindec până la 1 decembrie, când vine noul preşedinte şi pac, Becali graţiere. Dar cine ştie. Poate se ambiţionează şi tata Băse, şi buf”, a mai spus finanţatorul Stelei.
Sursa: http://www.mediafax.ro/social/becali-sper-sa-ma-elibereze-cedo-pentru-tratament-cand-vine-noul-presedinte-ma-gratiaza-12621520