BATALIE INTRE BOMBE SEXY PENTRU A REPREZENTA ROMANIA LA EUROVISION

by Andreea Radu

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Mihai Trăistariu „a copt” 10 ani o piesă de răsunet, cu care să ne reprezinte la Eurovisionul din Suedia, dar a pierdut din vedere un element important: concurenţa. El se bate în semifinala din 4 martie cu cele mai sexy soliste care s-au înscris până acum la Eurovision.

Mihai Trăistariu (39 de ani) numără zilele până la semifinala naţională Eurovision, care va avea loc la Baia-Mare, şi care va fi transmisă în direct de TVR. Acela va fi primul lui hop către finala din 6 martie, apoi către marele concurs din Suedia (Stockholm), din perioada 12-16 mai. Se bazează pe experienţa acumulată la Eurovisionul din Grecia, din 2006, când a obţinut locul 4 cu “Tornero”, dar şi pe noua lui piesă, “Paradisio”, în care a investit 15.000 de euro. Dar ce să vezi? Mihai nu va participa singur-singurel în semifinala din 4 martie, ci are concurenţă serioasă.

Pe lângă voci bune şi piese interesante, rivalele lui mai au un avantaj incontestabil: sunt tinere, sexy, cu sâni frumoşi, picioare lungi şi buze senzuale. Noi vi le prezentăm pe trei dintre ele, de care cu siguranţă aţi auzit, şi pe care nu le mai puteţi scoate de pe retină după ce le-aţi văzut.

Otilia “Bilionera”, pe numele ei adevărat Otilia Brumă (23 de ani), s-a înscris la Eurovision cu piesa “Iubire adevărată”, cu care speră să dea lovitura aşa cum a făcut-o şi cu hit-ul “Bilionera”, care are 80 de milioane de vizualizări pe YouTube. Românca noastră este divinizată în Turcia, unde hit-urile ei se aud în toate discotecile.

A doua mare rivală pentru Trăistariu este Elena Turcu (28 de ani), alias Bijou, devenită celebră după ce în 2013 a cântat la TVR 1, la emisiunea “Lozul cel mare”, fără… lenjerie intimă. După “incident”, ea s-a ales cu porecla “solista fără chiloţei”, iar postul naţional a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei. Bijou s-a înscris la Eurovision cu melodia „Another try”.

Cu Ramona Nerra (36 de ani) aţi făcut cunoştinţă în 2001, când cânta în trupa Alize, alături de Nicoleta Luciu. În 2003 a plecat peste hotare, acum este stabilită definitiv în oraşul Düsseldorf, iar în 2012 a ajuns în etapa galelor live de la „Vocea Germaniei”, fiind adulată de juriu şi de telespectatori. Este mamă de gemeni, iar la Eurovisionul de la Baia-Mare o vom vedea cu piesa „My Heart Is Still Winning”, compusă de Mihai Alexandru. Şi Ramona este o adevărată apariţie, datorită chipului de păpuşă Barbie. Tot în acest concurs o vom revedea şi pe simpatica Nora Deneş, febleţea lui Smiley de la “Vocea României” (PRO TV). Băimăreanca s-a înscris cu două piese: „We Need More“ şi „The Reason“, ambele în colaborare cu trupa The Fridays.

Începând de luni, 8 februarie, şi până pe 10 februarie, juriul de specialitate va asculta piesele, iar pe 11 februarie vom afla cele 12 melodii care intră în competiţie.

Sursa: click.ro

Facebook Comments