Şoferii de camioane sunt nevoiţi să aştepte câteva ore pentru a ieşi din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, joi, din cauză că Ungaria nu are suficient personal de control, coloana de automarfare fiind de aproximativ cinci kilometri.
Potrivit aplicaţiei „Trafic online” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise doar trei artere de control pentru traficul greu, pe sensul de ieşire. „Trafic intens – număr mare de automarfare prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. Lipsă personal din partea autorităţilor de frontieră maghiare”, transmite aplicaţia.
Conform sursei citate, se aşteaptă cel puţin 210 minute pentru efectuarea formalităţilor de ieşire.
La Nădlac I (DN 7), se aşteaptă 90 de minute, iar la Vărşand tot 90 de minute.
Pe sensul de intrare în România, cel mai aglomerat punct pentru traficul greu este tot Nădlac II, unde se aşteaptă 70 de minute, fiind invocat acelaşi motiv al lipsei de personal din partea ţării vecine.
Luni, preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor „Europa 2002” (APTE 2002), Adrian Pop, declarase, pentru AGERPRES, că Ungaria este responsabilă de „crize” create „în mod artificial” la frontiera cu România.
„Ungaria, în mod artificial, creează crize la intrarea în ţară dinspre România pentru că nu alocă suficient personal pentru control la frontieră. De aici rezultă cozile de camioane care se formează zilnic”, spunea Adrian Pop.
El mai declarase că „nu trebuie să se renunţe nicio clipă la lobby” pentru integrarea în Spaţiul Schengen, arătând că pierderile companiilor din domeniul transporturilor de mărfuri sunt cuprinse între 18 şi 22% din cifra de afaceri din cauza blocajelor de la frontieră, în timp ce şoferii profesionişti preferă să se angajeze la companii din Ungaria pentru a evita să stea chiar şi 10 ore la graniţă.
APTE 2002 este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 2.200 de companii din domeniu care au peste 15.000 de camioane.
Bătaia de joc a vameșilor maghiari continuă! Coloană de TIR-uri de 5 kilometri la Nădlac II, la ieșirea din țară
Facebook Comments