BASESCU: JUSTITIA ESTE CORECTA, UDREA VA FI CAPABILA SA-SI DOVEDEASCA NEVINOVATIA

by Paula Craciun

Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, miercuri, că Elena Udrea va fi capabilă să-și dovedească nevinovăția, adăugând că justiția este corectă.

”Justiția este corectă și nu eu voi discuta justiția, pe care am susținut-o în independența ei. (…) Convingerea mea este că în instanță (Elena Udrea — n.r.) va fi capabilă să-și dovedească nevinovăția. Cred în omul ăsta, indiferent cât de supărați sunt toți pe mine că încă n-o abandonez. Nu pot să abandonez ideea că un om care mi-a fost atât de loial peste noapte devine un om indezirabil. (…) A fost partenerul meu politic, singurul sau printre foarte puținii care au mai rămas dintre foștii lideri ai PDL. Așa cum eu o știu, se va bate să-și dovedească nevinovăția”, a spus Traian Băsescu, la ieșirea din sediul PMP.

Totodată, el a afirmat că singurul moment în care ar putea să-și schimbe poziția față de Elena Udrea ar fi după ce justiția se va pronunța.

Pe de altă parte, Băsescu a precizat că a avut o discuție cu liderii PMP despre ”construcția unui partid puternic”.

”Am fost în birou, am deschis calculatorul. Am discutat (cu liderii PMP — n.r.) despre construcția unui partid puternic”, a adăugat fostul șef al statului.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments