Bărbaţi înarmaţi au dat buzna în platoul unei televiziuni publice (TC) din Guayaquil (sud-vestul Ecuadorului) marţi după-amiază, luând ostatici jurnalişti şi alţi angajaţi, potrivit imaginilor transmise în direct pe acest canal, transmite agerpres.ro. „Nu trageţi, vă rog nu trageţi!„, strigă o femeie în mijlocul focurilor de armă, în timp ce atacatorii, înarmaţi cu pistoale, puşti şi unii cu grenade artizanale, bat şi forţează oamenii îngroziţi să cadă la sol.
Unii dintre ei aveau cagule, în timp ce alţii purtau glugă şi şepci. Alţii aveau feţele expuse sau se filmau cu telefoanele mobile, în timp ce unii dintre ei făceau cu degetele ambelor mâini semnele obişnuite de recunoaştere ale bandelor infracţionale implicate în traficul de droguri care fac să domnească teroarea în Ecuador.
„Au intrat să ne omoare, Doamne, fereşte-ne„, i-a transmis unul din jurnaliştii captivi unui corespondent AFP într-un mesaj WhatsApp, în timp ce, pe fundal, se aud plângeri.
În mijlocul focurilor de armă, difuzarea acestor imagini suprarealiste au continuat în direct timp de câteva minute, în pofida stingerii luminilor de pe platou şi a imaginii care a îngheţat pe ecran, până la ceea ce pare a fi intervenţia poliţiei, după strigătele „poliţie, poliţie” care se aud.
„Unităţile naţionale de poliţie (…) au fost sesizate cu privire la această faptă criminală şi sunt deja la faţa locului”, au transmis poliţiştii într-un mesaj către presă.
Departamentul american de Stat s-a declarat marţi „extrem de îngrijorat” de violenţele din Ecuador, care se confruntă cu o criză de securitate fără precedent, marcată de o spectaculoasă luare de ostatici în direct la un post de televiziune, informează miercuri AFP.
„Suntem extrem de îngrijoraţi de violenţa de astăzi şi de luarea de ostatici din Ecuador„, a declarat asistentul secretarului de stat pentru afacerile din emisfera occidentală, Brian Nichols, pe X (fostul Twitter).
Statele Unite „condamnă aceste atacuri scandaloase”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.”Suntem în contact strâns cu preşedintele (Daniel) Noboa şi guvernul ecuadorian şi suntem pregătiţi să oferim asistenţă„.
Preşedintele Daniel Noboa a declarat ţara în stare de „conflict armat intern” şi a dispus marţi „neutralizarea” grupurilor infracţionale implicate în traficul de droguri.
Violenţele generate de bandele de traficanţi de droguri s-au soldat cu cel puţin zece morţi, inclusiv doi poliţişti, conform unui anunţ făcut de poliţie marţi seară.
Opt morţi şi trei răniţi s-au fost înregistrate în oraşul-port Guayaquil (sud-vest), bastion al bandelor de traficanţi de droguri, a declarat un şef al poliţiei locale în cadrul unei conferinţe de presă. Poliţia ecuadoriană a raportat, de asemenea, pe reţeaua socială X, că doi ofiţeri au fost, de asemenea,”ucişi violent de criminali înarmaţi” în oraşul Nobol din apropiere.
Bărbaţi înarmaţi au dat buzna în direct în platoul unei televiziuni publice din Ecuador
Facebook Comments