Polițiștii Postului de poliție Șofronea au identificat un bărbat, bănuit de comiterea unui furt dintr-un imobil.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 15/16 august a.c., prin demontarea gardului împrejmuitor al unui imobil în construcție aflat în afara localității Sânpaul, bărbatul de 28 de ani, din Șimand, ar fi sustras bunuri în valoare de peste 20.000 de lei (2 motopompe, 2 drujbe, 2 mașini de tuns iarba, un atomizor, un generator de curent, două biciclete, o motocoasă și tractor destinat tăierii ierbii) pe care le-ar fi transportat și depozitat într-un imobil de pe raza localității Șimand.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii continua cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză.