Azi, 14 Decembrie a.c., în jurul orei 11.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, a observat pe strada Elena Ghiba Birta din municipiul Arad, un bărbat cu vârsta de aproximativ 35 de ani, sprijinit de un autoturism, care la vederea jandarmilor a afișat un comportament suspect.
Existând suspiciuni cu privire la persoana în cauză, în prezența acesteia, jandarmii au efectuat controlul autoturismului, ocazie cu care au găsit un număr de 140 pachete cu țigări de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător.
Bărbatul a declarat că țigările îi aparțin și urma să le introducă spre comercializare în P-ța Mihai Viteazul, din municipiul Arad.
Țigările găsite au fost ridicate în vederea confiscării și s-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de ,,colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.