Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care s-a legitimat folosind o carte de identitate falsă.
În data de 07.10.2019, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un bărbat, pasager într-un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat o carte de identitate care avea însemnele autorităţilor din România, pe numele P.N., în vârstă de 35 de ani, fapt pentru care, la verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat faptul că a obţinut cartea de identitate realizată pe numele său real şi prezentată la control, de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 300 de euro, întrucât i-au fost furate documentele.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi de uz de fals, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.