Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere unguresc, fals.
În data de 07.01.2020, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român B.I., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism, marca BMW model 320D, înmatriculat în Germania.
La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Ungaria.
În cadrul verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
La verificările amănunţite, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere. Aceştia efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fals privind identitatea, precum şi de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.