Barbados a devenit republică, înlăturând-o pe regina Elisabeta de la conducere

by Florian Popa

Barbados a renunțat la regina Elisabeta a Marii Britanii ca șef de stat, devenind marți o nouă republică, cu primul său președinte, și rupând ultimele legături coloniale rămase după aproape 400 de ani de la sosirea primelor nave englezești pe această insulă din Caraibe, transmite digi24.ro.

La miezul nopții, noua republică s-a născut în uralele a sute de oameni care se aflau pe podul Chamberlain din capitala Bridgetown. O salvă de 21 de tunuri a fost trasă în timp ce imnul național al Barbadosului a fost cântat într-o Piață a Eroilor plină de oameni.

„Noi, poporul, trebuie să dăm Republicii Barbados spiritul și substanța sa”, a declarat Sandra Mason, primul președinte al insulei. „Noi trebuie să-i modelăm viitorul. Noi suntem păstrătorii națiunii noastre. Noi, poporul, suntem Barbados”.

Barbados consideră că îndepărtarea Elisabetei a II-a, care este încă regină a altor 15 națiuni, printre care Regatul Unit, Australia, Canada și Jamaica, este o modalitate de a se rupe în sfârșit de negurile istoriei sale coloniale.

Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic, a stat în picioare, sumbru, în timp ce steagul regal al reginei Elisabeta a fost coborât și a fost declarat noul Barbados. Acest pas, speră republicanii, va genera propuneri similare în alte foste colonii britanice care o au pe regină ca suverană.

„Crearea acestei republici oferă un nou început”, a declarat prințul Charles, a cărui mamă a transmis cele mai calde urări către Barbados. „Din cele mai întunecate zile ale trecutului nostru și din atrocitatea îngrozitoare a sclaviei care ne pătează pentru totdeauna istoria, oamenii acestei insule și-au croit drumul cu o tărie extraordinară”, a continuat moștenitorul tronului britanic.

Regina transmite ”cele mai calde urări” noii republici

Regina Elisabeta a II-a a transmis noii republici Barbados „cele mai calde urări de bine pentru fericire, pace şi prosperitate în viitor” în timp ce îşi sărbătoreşte această „zi importantă”, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj către noul preşedinte al statului insular din Caraibe şi cetăţenii săi, Sandra Mason, regina Marii Britanii şi Irlandei de Nord a lăudat naţiunea, care are un „loc special” în inima ei, pentru „cultura sa vibrantă, priceperea în sport şi frumuseţea naturală”.

„Cu această ocazie importantă şi asumarea funcţiei ca prim preşedinte al Barbadosului, vă felicit pe dumneavoastră şi pe toţi barbadienii. Am vizitat prima oară frumoasa dumneavoastră ţară în ajunul independenţei la începutul anului 1966 şi sunt foarte mulţumită că fiul meu este astăzi cu dumneavoastră. De atunci, oamenii din Barbados au ocupat un loc special în inima mea; este o ţară mândră de cultura sa vibrantă, priceperea sportivă şi frumuseţea naturală, ce atrage vizitatori din întreaga lume, inclusiv mulţi din Regatul Unit”, a transmis regina Marii Britanii.

„Este de asemenea o sursă de mare satisfacţie faptul că Barbados rămâne un participant activ în cadrul Commonwealth-ului şi aştept cu nerăbdare să continuăm prietenia dintre cele două ţări şi popoare ale noastre”, a mai spus Elisabeta a II-a.

Regina a fost şeful statului în Barbados de când a devenit independent în 1966.

Rihanna, erou național în Republica Barbados

După o demonstrație de dans și muzică locale, completată de discursuri de celebrare a sfârșitului colonialismului, cântăreața Rihanna a fost declarată erou național de către prim-ministrul Mia Mottley, liderul mișcării republicane din Barbados.

Nașterea republicii, la 55 de ani de când Barbados și-a declarat independența, rupe aproape toate legăturile coloniale care au ținut mica insulă legată de Anglia de când o navă engleză a revendicat-o pentru regele James I în 1625.

Această țară din Caraibe va rămâne membră Commonwealth, a precizat luni premierul britanic Boris Johnson.

Facebook Comments