BANUITI CA AU FURAT UN AUTOTURISM DIN LOCALITATEA SANTANA

by Paula Craciun

Poliţiştii de la Poliţia oraşului Sântana au identificat şase tineri, bănuiţi de furtul unui autoturism, de pe raza localităţii Sântana.
Poliţiştii au fost sesizaţi ieri, despre faptul că persoane necunoscute au sustras un autoturism din faţa unui imobil, de pe raza localităţii Sântana.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit în doar câteva ore de la sesizare, identificarea a şase tineri, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, bănuiţi de comiterea faptei.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cursul zilei de ieri, cei şase tineri, ar fi împins autoturismul lăsat descuiat de către proprietar, până pe o altă stradă din localitatea Sântana, unde a fost găsit ulterior abandonat.
Pe numele celor în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Facebook Comments