BANCA MONDIALA LAUDA GUVERNAREA ROMANIEI DIN 2013

by webeditor

Banca Mondială a publicat The Worldwide Governance Indicators (WGI), raport care adună date relevante despre situația din 215 țării ale lumii, unde a relevat că în 2013, în România, a fost cea mai bună calitate a guvernării din ultimii 20 de ani.

Potrivit raportului, cinci dintre cei şase indicatori agregaţi din componenţa Indicelui de Guvernare Globală pentru ţara noastră, erau în creştere anul trecut faţă de 2012. Indicatorii calculaţi de Banca Mondială sunt: opinie şi responsabilităţi, stabilitate politică şi absenţa violenţei, eficienţă guvernamentală, calitate normativă, domnia legii, cotrolul corupţiei.

Cel mai important dintre aceștia este indicatorul privind „eficiența guvernării”, unde ţara noastră a înregistrat un salt spectaculos, de aproape 10%. Astfel, 2013 este anul cu cea mai eficientă guvernare din ultimii 20 de ani. Indicatorul privind „eficiența guvernării” surprinde percepția asupra calității serviciilor publice, calității serviciilor civile și gradul de independență față de presiunile politice, asupra calității și implementării politicilor publice, precum și credibilitatea angajamentului guvernului față de aceste politici. (psnews.ro)

Facebook Comments