BALONUL DE AUR ESTE DECERNAT IN ACEASTA SEARA, LA ZURICH

by Sorin Haut

Portughezul Cristiano Ronaldo este marele favorit pentru obţinerea Balonului de Aur, în această seară, la Zurich, unde ar putea primi trofeul pentru a treia oară, devansându-i de această dată în opţiunile celor care aleg câştigătorul pe argentinianul Lionel Messi şi pe germanul Manuel Neuer.

Agenţia France Presse notează că datorită performanţelor sale jucătorul portughez în vârstă de 29 de ani al echipei Real Madrid este favoritul logic pentru trofeul pe care l-a mai câştigat în 2008 şi în 2013.

Eşecul înregistrat cu naţionala Portugaliei la Cupa Mondială (eliminare în grupe) ar fi putut constitui un mare dezavantaj pentru Ronaldo. Însă de la modificările survenite în 2010 cu privire la votarea pentru Balonul de Aur (voturile căpitanilor, selecţionerilor şi jurnaliştilor), palmaresul contează mai puţin decât performanţele individuale, chiar şi în anii pari, în care au loc turneele finale ale Campionatului European şi ale Cupei Mondiale. Şi în această privinţă CR7 aproape că nu are egal… cu excepţia lui Messi, consideră AFP.

Cu 17 goluri înscrise în ediţia 2013/2014 a Ligii Campionilor, Ronaldo a stabilit un nou etalon şi a câştigat apoi competiţia cu Real Madrid. A fost al zecelea trofeu al LC obţinut de Real Madrid. Portughezul a avut un an foarte bun, în care a fost şi golgheterul ediţiei 2013/2014 a campionatului Spaniei. În TOTAL, Cristiano Ronaldo a câştigat în 2014 patru trofee: Liga Campionilor, Cupa Spaniei, Campionatul Mondial al cluburilor şi Supercupa Europei.

UEFA l-a recompensat deja, decernându-i titlul de cel mai bun jucător al Europei în 2014. În cazul în care va primi în această seară Balonul de Aur, Ronaldo se va alătura în clubul select al deţinătorilor a trei astfel de trofee lui Johan Cruyff (1971, 1973, 1974), Michel Platini (1983, 1984, 1985) şi Marco Van Basten (1988, 1989, 1992). El se va afla însă în urma lui Messi, care a câştigat Balonul de Aur de patru ori (între 2009 şi 2012).

Va putea oare Messi să îşi învingă din nou marele rival, aşa cum a făcut-o în 2009, 2011 şi în 2012? Deşi nu a obţinut trofee, argentinianul a înregistrat performanţe în ultimele 12 luni. Vedeta echipei FC Barcelona a intrat în istorie devenind rând pe rând cel mai bun marcator din istoria campionatului Spaniei (256 de goluri) şi cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor (75 de goluri). Însă nu trebuie ignorat un detaliu: votarea s-a încheiat la 21 noiembrie, adică înainte ca Messi să înregistreze aceste performanţe. Ceea ce teoretic este o veste foarte bună pentru Ronaldo. Anul lui Messi a fost umbrit şi de înfrângerea înregistrată de Argentina în finala Cupei Mondiale, scor 0-1 cu Germania.

În ceea ce îl priveşte pe Neuer, acesta a câştigat Cupa Mondială. Dar şansele sale de a obţine Balonul de Aur par extrem de mici şi Lev Iaşin, ultimul portar câştigător al trofeului (1963), probabil nu va avea un succesor în acest an.

La fel ca în 2010, când trofeul a fost ratat de spaniolul Andres Iniesta, portarul campioanei mondiale Germania riscă să fie victima noului sistem de votare.

„Nici Messi, nici Ronaldo, favoritul meu este Neuer, el este cel care merită trofeul cel mai mult”, este însă de părere Diego Maradona.

Neuer nu îşi face iluzii: „Să spunem aşa: cu siguranţă eu nu sunt favoritul. Ceilalţi doi sunt embleme internaţionale. Evident că au un avantaj”.

Balonul de Aur va fi decernat în această seară, la Zurich, în cadrul unei gale ce va începe la ora 19.30.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments