Petrolul urmează să fie preluată de oameni de afaceri din Turcia, care își doresc un nou antrenor la Ploiești, astfel că ”Lupii galbeni” au anunțat deja despărțirea de principalul Laszlo Balint (45 de ani), cel care preluase echipa în aprilie.
”Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul Laszlo Balint a ajuns, astăzi, la final! Balint a condus echipa noastră în ultimele șase meciuri ale sezonului precedent, înregistrând două victorii, un rezultat de egalitate și trei înfrângeri. Mulțumim, Laszlo Balint, și mult succes pe mai departe!”, a anunțat Petrolul Ploiești pe Facebook.
Laszlo Balint ar urma să fie înlocuit cu Mehmet Topal (38 de ani), un nume uriaș al fotbalului din Turcia, fost mijlocaș cu 81 de meciuri jucate pentru echipa națională. În cariera de fotbalist, a activat la Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș sau Valencia, însă nu are experiență ca antrenor. Presa din Turcia anunță că s-a ajuns deja la un acord cu Mehmet Topal.
Balint nu mai are continuitate pe banca tehnică, după despărțirea de UTA, din aprilie 2023. Era al doilea mandat la Arad, el antrenând înainte pentru nici două luni la CSU Craiova. La 1 noiembrie 2022 revenea pe banca tehnică a echipei UTA, dar avea să își încheie treaba deja în aprilie 2023, când a fost înlocuit cu Mircea Rednic.
Laszlo Balint a fost numit în funcția de antrenor la Petrolul Ploiești pe 8 aprilie 2024 și a rezistat pe banca „lupilor galbeni” doar 6 meciuri în Superligă, în care a obținut următoarele rezultate: victorie cu 2-1 în deplasare cu „U” Cluj, egal 1-1 acasă cu UTA, eșec în deplasare 0-2 cu Hermannstadt, înfrângere pe teren propriu 1-2 cu FC Botoșani, victorie acasă cu Oțelul Galați 2-1 și înfrângere cu Poli Iași, 0-2 în Copou.