UTA – Clinceni se numără printre cele mai slabe meciuri din primele şase etape ale Ligii 1, dacă nu chiar cel mai slab. Să joci acasă şi să nu ai şut pe poartă în prima repriză, apoi să fii din nou dominată pe finalul partidei de o echipă precum Academica, asta trebuie serios să te pună pe gânduri. Cu un asemenea fotbal e greu să rezişti la acest nivel. Nu poţi să te bazezi doar pe atitudine şi determinare, cum le cere Balint jucătorilor săi, în Liga 1 e nevoie de mai mult, mai exact de valoare, câteodată şi individuală. S-a văzut şi aseară că UTA-ei îi lipsesc jucătorii determinanţi, care să facă diferenţa şi să aducă acel plus valoare de la mijloc în sus. Practic, „Bătrâna Doamnă” nu se regăseşte în joc, iar victoria de la Dinamo pare mai degrabă un „accident” fericit. Iar când se mizează la nesfârşit pe aceeaşi jucători slabi, ieşiţi din formă, precum Roşu, Hora sau Morar, e greu să mai înţelegi ce se întâmplă la UTA. Lotul e slab valoric, jocul suferă în continuare, echipa pare fără busolă în multe momente, iar unii jucători parcă sunt la primul meci în tricoul roş-alb. Arădenii ar trebui să se mulţumească cu un punct, pentru că ilfovenii au avut aseară un penalty în minutul 76, la o intervenţie în careu a lui Benga, dar parcă nici Clinceniul nu merita mai mult de o remiză.
Balint, mulţumit de repriza a doua…Ilfovenii puteau primi un penalty
„Toată săptămâna am discutat cu băieții, dar se pare că nu am reușit să-i fac să înțeleagă că trebuie să intrăm motivați, că trebuie să intrăm cu acea atitudine care ne permite să jucăm rapid, pentru că întâlneam o echipă foarte organizată care așteaptă orice greșeală de-a noastră. Așa s-a și întâmplat, practic toate contraatacurile din prima repriză au venit în urma unor greșeli foarte mari de-ale noastre. Din fericire, ne-am trezit în repriza a doua, cel puțin ca mentalitate și atitudine. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru repriza a doua, pentru că s-a văzut că și-au dorit și am abordat altfel și momentul de nonposesie. Am fost mai agresivi, dar ne-a lipsit luciditatea. Nu am putut să fructificăm nici fazele fixe, oaspeții au avut câteva ocazii bune pe contraatac din care am scăpat”, au fost explicaţiile ui Laszlo Balint la finalul partidei. Antrenorul UTA-ei nu este mulțumit de situația din clasament, cu atât mai mult cu cât programul este abordabil în acest debut de campionat, iar Clinceniul era una dintre echipele accesibile, de bătut.
UTA, încă fără victorie pe noul stadion: „Extrem de deranjant”
„Se ridică din nou niște semne de întrebare. Trebuie să ne reglăm iarăși pentru că nu putem să ne săltăm din acea zonă a clasamentului. Cu o victorie am fi urcat până pe locul 6 și le-am spus băieților că e păcat să ratăm niște oportunități foarte bune de a urca în clasament. Dar, mai sunt meciuri, vedem ce facem în această pauză, după care să abordăm și următoarele meciuri. Toate partidele sunt grele, niciuna nu seamănă cu cealălaltă. O să mergem la Hermannstadt, o echipă extrem de solidă, trebuie să pregătim foarte bine meciul, să încercăm să nu ne întoarcem cu mâna goală. Din păcate nu putem câștiga la Arad și asta pentru mine este extrem de deranjant. Acest stadion nou încă nu ne-a adus acel sentiment al victoriei și este dureros că au trecut deja trei etape acasă și nu reușim să ne bucurăm nici noi și nici să-i bucurăm pe suporteri”, a mai spus Balint la microfonul celor de la Digi Sport.