La conferința de presă de după meciul cu Chiajna, Laszlo Balint a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi, care au încheiat turul, pe teren propriu, cu un parcurs aproape de metronom: „Sunt mândru de băieții pe care-i antrenez, de spiritul și caracterul de care dau dovadă în momentul în care intră în teren. Și mai sunt mândru de faptul că, indiferent de greutăți, de probleme, de oboseală, au crezut în ei. Am știut că vom fi puternici, am știut că vor fi momente în care va trebui să suferim și că trebuie să fim inteligenți. Era extrem de greu să faci față la un asemenea ritm, dar, iată, ieșim cu fruntea sus. A fost un joc greu, pe un teren sintetic ce te solicită, mai ales că jucasem pe el și în urmă cu două zile. Am demonstrat că suntem puternici şi depăşim fiecare provicare ce ne iese în cale.”
Antrenorul „Bătrânei Doamne” a remarcat din nou şi publicul arădean, prezent în număr mare la stadion, deşi s-a jucat în zi lucrătoare: „Bineînțeles, având lângă noi acest public extraordinar ce a umplut și astăzi stadionul într-o zi lucrătoare, la orele amiezii. Probabil, mulți dintre suporterii noștri s-au cerut de la servici să vină să ne susțină și trebuie să le mulțumim și lor. Au creat o atmosferă specială, ne-au sprijinit în toate momentele de dificultate, efectiv a fost elementul de care aveam nevoie. Au emanat acea energie ce ne-a alimentat în momentul în care simțeam că suntem vulnerabili”, a punctat Laszlo Balint la finalul disputei cu ilfovenii.
UTA nu și-a fixat ca obiectiv, cel puţin oficial, promovarea în acest sezon. Doar că parcursul din tur şi titlul de campioană de toamnă obligă, iar Balint admite că echipa nu are cum să nu se gândească la promovare, atâta timp cât e lider. „E normal, atunci când vrei să faci performanță, indiferent de echipa la care activezi, performanța înseamnă promovarea. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre UTA, unde performanța în Liga a II-a înseamnă automat promovarea. Dar, mai sunt foarte multe meciuri, foarte multe puncte puse în joc până la sfârșit și încercăm să nu ne uităm prea mult la clasament. Vrem să luăm fiecare meci în parte și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut la momentul actual.
E adevărat că facem niște pași, suntem acolo, suntem mândri de faptul că suntem pe prima poziție a clasamentului, dar, pe de altă parte, ne și responsabilizează acest lucru. Toate meciurile sunt extrem de dificile și la fel vor fi și duminica viitoare, când vom juca cu Dunărea Călărași, dar și cu Petrolul Ploiești peste două săptămâni și tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să ne recuperăm energiile și să jucăm la victorie, cum am făcut-o de fiecare dată”, a mai spus antrenorul „roș-albilor”, după victoria cu Chiajna.