Bagajul pentru vacanța de iarnă la munte: Ce trebuie să iei cu tine?

by webeditor

Înainte de a te putea bucura de acea vacanță de iarnă pe care ai plănuit-o în detaliu, trebuie să-ți pregătești bagajul. Dacă în alte anotimpuri acest lucru nu este neapărat greu de făcut, iarna, bagajul pentru munte poate fi o problemă.

Lista lucrurilor de care vei avea nevoie poate fi destul de lungă, ceea ce înseamnă că și bagajul va fi unul voluminos. Dacă nu vrei să pleci de acasă cu 2-3 genți grele, trebuie să te limitezi la acele obiecte neapărat necesare. Iată care sunt acestea:

  1. Îmbrăcăminte și încălțăminte

Articolele vestimentare călduroase fac parte din categoria lucrurilor esențiale pentru o vacanță de iarnă la munte. Chiar dacă pleci doar pentru câteva zile, trebuie să iei cu tine:

  • Lenjerie termoactivă (2-3 schimburi ar trebuie să fie suficiente pentru câteva zile; se pot spăla ușor și se vor usca repede);
  • Polare, cu și fără glugă (acestea pot fi purtate ca strat intermediar, pe sub jachetă; sunt ușoare și foarte călduroase);
  • Pantaloni impermeabili pentru schi (fie că schiezi sau nu, aceștia sunt foarte importanți pentru o vacanță la munte reușită);
  • Jachetă din puf, de preferat tot impermeabilă (este ușoară și te va proteja de frig);
  • Jachetă ușoară termică;
  • Colanți subțiri și groși;
  • Pulovere călduroase;
  • 2-3 tricouri;
  • Pijamale;
  • Căciulă și fular;
  • Șosete (caută șosete speciale pentru schi/ snowboard);
  • Lenjerie;
  • Bocanci/ ghete/ cizme.

Evită blugii și articolele vestimentare din bumbac. Blugii nu sunt prea confortabili, mai ales dacă se udă. Dacă totuși îi pui în bagaj, păstrează-i pentru serile petrecute în interior. În ceea ce privește articolele de bumbac, acestea absorb transpirația, dar se usucă greu.

Dacă ai nevoie de o ținută specială pentru cină, nu uita să o incluzi și pe aceasta în bagaj, odată cu accesoriile potrivite.

         2. Echipament și accesorii

În vacanță vei mai avea nevoie și de echipamentul necesar pentru a practica sportul preferat, dar și de alte accesorii:

  • Schiuri/ placă de snowboard/ patine, bețe de schi, clăpari, boots etc.;
  • Ochelari de schi și de soare;
  • Cască de protecție;
  • Cagulă;
  • Mănuși (trebuie să fie călduroase și impermeabile);
  • Încălzitoare pentru mâini;
  • Parazăpezi;
  • Rucsac;
  • Borsetă;
  • Lanternă și baterii;
  • Sticlă sau termos;
  • Trusă de prim-ajutor;
  • Medicamente;
  • Hartă și busolă (opțional);
  • Briceag multifuncțional;
  • Sac de dormit (dacă este cazul).

În funcție de activitățile planificate, pe această listă s-ar putea regăsi și alte obiecte.

       3. Articole de îngrijire personală

În acestă categorie intră produsele de îngrijire obișnuite, fără de care oricum nu ai pleca de acasă:

  • Pastă și periuță de dinți;
  • Șampon și gel de duș;
  • Deodorant;
  • Cremă hidratantă pentru față;
  • Cremă hidratantă pentru mâini;
  • Produse cosmetice.

Pe lângă acestea, asigură-te că pui în bagaj și o cremă pentru degerături, precum și una de protecție solară. Nu uita nici de balsamul de buze hidratant.

       4. Diverse

Bagajul pentru vacanța de iarnă mai poate include:

  • Acte;
  • Bani și carduri;
  • Telefon mobil;
  • Laptop/ tabletă;
  • Încărcătoare pentru electronice;
  • Cameră foto-video;
  • Gustări (batoane proteice, nuci, alune, biscuiți, fructe uscate, ciocolată etc.).

Ce pui sau nu în bagajul tău pentru vacanța de iarnă depinde de cât de lungă va fi aceasta, precum și de modul în care plănuiești să-ți petreci timpul. Vei avea cu siguranță nevoie de îmbrăcăminte și încălțăminte călduroase, dar echipamentul pentru schi sau snowboard, de exemplu, poate fi și închiriat în stațiune.

De asemenea, încearcă să te concentrezi pe lucrurile indispensabile și pe acelea care ar fi complicat sau costisitor de înlocuit. Șamponul sau pasta de dinți pot fi cumpărate cu ușurință din orice magazin, așa că nu este nicio problemă dacă le uiți acasă. Ține cont de recomandările de mai sus și vei avea tot ce îți trebuie pentru o vacanță perfectă.

 

Facebook Comments