Preşedintele Asociaţiei Litoral- Delta Dunării, Corina Martin, care, ieri după amiază, a participat alături de reprezentanţi ai mai multor asociaţii din servicii şi turism, la o întâlnire cu ministrul Finanţelor Eurgen Teodorovici, susţine că s-a întocmit forma finală a proiectului Ordonanţei de Urgenţă privind relaxarea sancţiunilor fiscale.
După patru ore de discuţii cu ministrul Eugen Teodorovici şi secretarul de stat Dan Manolescu, în care s-au dezbătut ultimele amendamente la Ordonanţa de Urgenţă pentru legiferarea bacşişului şi relaxarea sancţiunilor de control, s-ar fi obţinut o mare parte din solicitări.
Corina Martin explică paşii care vor fi urmaţi de inspectorii Antifraudă la controale în cazul depistării unor nereguli. „Întâi avertisment, apoi amenda, posibilitatea de a plărti 50% din amendă în 48 de ore, ridicarea pragului de 100 lei diferenţă în casă până la 300 lei”. Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, susţine că în acest fel se poate evita suspendarea activităţii unităţii comerciale verificate.
Sursa: evz.ro