Peste 133 de mii de absolvenți ai clasei a douăsprezecea vor susține prima probă a examenului de bacalaureat, la limba şi literatura română. Ca şi anul trecut, participanții trebuie să poarte masca de protecție. Numărul celor înscriși este cu aproape 22 de mii mai mic față de anul trecut, lucru catalogat drept „îngrijorător” de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, luni are loc proba scrisă la Limba și literatura română, marți se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi.
Examenul este organizat în 802 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare.
Bacalaureat 2021. Primele rezultate vor fi afișate pe data de 5 iulie
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie. Contestațiile pot fi depuse sau transmise în aceeași zi, între orele 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Conform Ministerului Educației, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Probele încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Bacalaureat 2021. Masca de protecție, obligatorie în sala de clasă
Potrivit Ministerului, în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri, iar în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă. De asemenea, fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini, iar în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.
Bacalaureat 2021. Toate sălile de clasă au camere de supraveghere video și audio
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
„Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen”, a mai informat ministerul.
Bacalaureat 2021. Elevii surprinși că încalcă regulile vor fi eliminați din examen
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, a mai transmis Ministrul Educației.