Urmează patru zile de foc, dar și cu instabilitate atmosferică. Până pe 1 iulie vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni, transmite ANM într-o avertizare meteorologică, scrie hotnews.ro.
În zilele de marți, miercuri și joi (29, 30 iunie și 1 iulie), disconfortul termic va deveni accentuat îndeosebi în regiunile vestice și sudice, unde va fi caniculă. În timpul după-amiezilor și serilor, local în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice,intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp.
În cursul zilei de duminică, local în nordul Munteniei, al Olteniei, în sud-vestul Transilvaniei și în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale,descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp, potrivit ANM.
Avertizare meteo: disconfort termic accentuat și caniculă până la 1 iulie
Facebook Comments
previous post