Mai multe zone din Grecia riscă să fie afectate de incendii de vegetație din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru această țară.
Zonele cele mai expuse sunt: Attica, Evia (cu excepţia Skyros), Kythera, Fokida, Fthiotida, Magnisia, Larissa (Sterea şi Tesalia), Achaia, Corint, Argolida, Arkadia şi Lakonia în Peloponez, precum şi pe insula Rodos, arată un comunicat MAE citat de Agerpres.
Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să evite aprinderea focului în aer liber, iar în cazul în care observă un incendiu sau semnele premergătoare producerii unui astfel de dezastru, să apeleze de urgenţă serviciul de pompieri la numărul de telefon 199 şi să transmită detalii în legătură cu locaţia şi punctul exact în care se află apelantul, locaţia incendiului şi direcţia de manifestare/răspândire a acestuia, cât şi tipul de vegetaţie care arde.
Instrucţiuni în limba engleză privind modul de acţiune în caz de incendiu sunt disponibile pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Protecţie Civilă din Grecia: https://www.civilprotection.gr/en/forest-fires.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României în Grecia (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).
Avertizare de călătorie pentru Grecia. Zonele cu risc crescut de incendii
Facebook Comments