Este cod galben de vreme rea în aproape toapă țara. Ne așteaptă încă o zi cu ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului în majoritatea zonelor țării, scrie antena3.ro.
Cea mai mare parte a țării este vizată un cod galben de instabilitate atmosferică ce iese din vigoare abia diseară la ora 22:00.
Întreaga zi va ploua torențial, precipitaţiile ducând la acumulări de apă ce vor depăși 40 de litri pe metrul pătrat și izolat vor fi chiar de cantități de peste 60 și 70 de litri pe metrul pătrat.
Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, de intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și izolat vor fi chiar condiții de grindină.
Este posibil ca ploile să fie prezente și în zonele care nu sunt vizate de codul galben, respectiv pe litoral și prin vestul țării, dar ele vor fi ceva mai slabe din punct de vedere cantitativ.
De asemenea, disconfortul termic este în creștere, deoarece un val de căldură va veni în țara noastră și ne va aduce din nou temperaturi de caniculă.
Sunt estimate maxime de 36-37 de grade la sfârșitul acestei săptămâni, însă vom resimți mai puternic începând de miercuri încolo, când maximele vor fi încadrate între 26 și 35 de grade. Joi ele urcă până pe la 37 de grade Celsius.
Cum va fi vremea în următoarele zile
Treptat, în zilele următoare aria precipitațiilor se va mai restrânge, astfel că de miercuri încolo va mai ploua doar în anumite zone. Vor fi 25 de grade în Bacău și Brașov, 26 de grade la Sibiu, 24 de grade la Suceava, ceva mai rece în nordul țării, cald, în schimb în vest.
34 de grade sunt aşteptate la Timișoara, 33 la Arad și o maximă de 28 de grade în Capitală, unde și astăzi sunt așteptate averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Şi Bucureștiul este sub incidența acelui cod galben de instabilitate atmosferică, cu o minimă la noapte, de 16 grade. Nu sunt prognozate ploi, însă mâine este posibil să mai plouă puțin, cu toate că acest cod își pierde valabilitatea.
Se mai și încălzește, vor fi 32 de grade mâine la amiază, iar miercuri 34 de grade. Meteorologii prognozează și pentru Capitală caniculă, dar asta la sfârșitul săptămânii.
La malul mării va ploua. Vor fi maxime de până la 27-28 de grade, iar aceste averse vor fi însoțite și de intensificări ale vântului.
Avertizare ANM: Vreme rea în aproape toată ţara!
Facebook Comments