Cei aproximativ două sute de kilometri dus-întors ce reprezentau legătura orășelului bavarez, unde ne-am petrecut o scurtă vacanță, cu metropola München, nu au reprezentat un obstacol. Posibilitatea de a-l vedea la lucru pe internaționalul australian Nestory Irankunda , noua achiziție a lui Bayern München, mi-a oferit impulsul necesar pentru o mică aventură în capitala Bavariei. Demult eram curios să văd pe viu un meci de ligă inferioară în Occident, unde fotbalul oferă poate mai multă plăcere suporterilor decât superindustrializata ligă a campionilor.
Münchenul într-o după masă de vineri, chiar ultima zi înainte de mult așteptatul concediu de către toată Germania, nu era chiar locul unde să îți dorești neapărat să fii în trafic. Dar m-am înarmat cu răbdare și am purces la drum cu patru ore înainte de fluierul de start. Temerile s-au risipit rapid. Mobilitatea urbană, despre care se tot vorbește la noi, este de manual. Autostrăzi subterane, dar și străzi cu mai multe benzi, ce fac legătura între inelele de centură și diferitele zone ale orașului, te poartă spre locul dorit fără eforturi. Pe margine, trotuare și clădiri îngrijite, oameni la plimbare și multe biciclete sau trotinete. Și mult verde. Foarte mult spațiu verde. Traversez un pod peste râul ce aduce cu Mureșul de odinioară. Afară sunt undeva la 30 de grade, o temperatură ridicată pentru bavarezi, care au umplut malurile pline de plaje cu nisip, dar ocupau și insulițe naturale ce oferă o binemeritată relaxare. Un peisaj care demult îl vedeam și în zona ștrandului arădean. Oamenii profită din plin de zilele călduroase.
Ajung în zona Grünwalder Stadion, arena de 21.272 de locuri, unde își desfășoară partidele de acasă echipa a doua a gigantului Bayern München, formație ce evoluează în Regionalliga Bavaria, a patra divizie a fotbalului german, organizată pe criterii regionale. Stadionul este folosit și de TSV 1860 München, rivala celor de la Bayern, aflată de prea multă vreme în ligile inferioare, actualmente în al treilea eșalon, dar și de clubul Türkgücü München. Îmi culesesem din timp informațiile necesare și găsesc loc de parcare lângă un Mc Donald’s vechi, deschis în 1971. Am intrat și acolo, dar a fost o experiență neplăcută despre care nu insist. Parcarea se plătește tot timpul și în acea zonă era doi euro pe oră. La aparatul de taxare sunt acceptate doar monede și am intrat în impas pentru că am văzut posibilitatea de a plăti online printr-o aplicație descărcată rapid. Noroc cu un cuplu de tineri foarte amabili, vorbitori de engleză, care cu zâmbetul pe buze m-au ajutat cu tot procesul. Aplicația este una foarte interesantă și printr-o simplă apăsare start/stop îți dă posibilitatea să plătești pentru timpul efectiv de staționare. Odată rezolvată problema parcării, traversez bulevardul larg și ajung în zona stadionului.
Echipele de securitate erau deja prezente deși aveam mai bine de două ore până la ora 19 când era programat meciul dintre FC Bayern II și SpVgg Ansbach, din a doua etapă a campionatului. Fac o tură de jur împrejur și găsesc poarta pe unde intră jucătorii, aflată pe o străduță laterală, în spatele tribunei I. Îmi doream să smulg o poză cu jucătorul care are toate șansele să ajungă unul dintre cei mai buni din lume în următorii ani, dacă nu cel mai bun. De la Maradona, Romario sau Ronaldinho nu m-a mai impresionat așa de tare un jucător. La poartă un domn mai în vârstă cu echipament tipic firmelor de securitate, pe care scrie FC Bayern Events Team, diferențiindu-l de ceilalți oameni de ordine. Vorbește un pic de engleză, dar amestecat cu germana mea, reușim să ne înțelegem.
– ”Domnule, pentru ceea ce doriți dumneavoastră, trebuie să vorbiți cu șeful aparatului de securitate. Uitați acel domn cu șapcă. Jucătorii încă nu au ajuns la stadion”
Îi mulțumesc și mă îndrept spre grupul de agenți de ordine aflați într-o mică ședință. Șeful pare un tip cu experiență militară sau din poliție cel puțin. Omul vorbește bine engleza și îi explic că vreau să fac o poză cu un anume jucător.
– ”Scuzați-mă că vă întrerup. Sigur aici ați vrut să veniți? Știți că este vorba de echipa a doua a lui Bayern?” mă întreabă șeful zâmbind.
Inevitabil încep să zâmbesc și eu deși știam că nu glumește. Dialogul vine natural, îi explic de unde vin și ce doresc și deja suntem ca doi amici durkeri în așteptarea meciului de fotbal. Nu se miră că vin de departe. E obișnuit cu suporteri din toată lumea. ”Da, îl știu. Copilul ăla din Australia. E foarte bun! Te înțeleg. Ca să rezolvăm problema, trebuie să vorbim cu antrenorul, să ne dea acceptul. Dar te voi ajuta, fără probleme.” îmi spune noul meu amic. ”Ok, atunci aștept aici până vine autocarul și vedem atunci” aprob eu.
Minutele trec destul de greu. Pagina oficială a echipei secunde încă nu publicase lotul pentru meci, ca atare aveam ceva temeri. Irankunda făcuse un meci bun în prima etapă la Burghausen, partidă câștigată de Bayern cu 1-0. Primii ajung oaspeții, însoțiți de câțiva suporteri, cu un autocar modern. Oficialii celor două echipe schimbă amabilități și jucătorii intră spre vestiar. Cu aproximativ o oră înainte de start apare și impunătorul autocar al lui Bayern. Îl văd pe antrenorul Holger Seitz și îl abordez. Mă prezint iar omul este foarte amabil. ”Cu tot dragul te ajut dar Nestory nu e cu noi! Nici Javier Fernandez. Are Vincent (nr. Vincent Kompany, noul antrenor al lui Bayern) planuri cu ei. Dar posibil să vină la meci, să fie în tribună.”
Încasez practic o lovitură, dar optimismul nu mă lasă. Îi urez succes omului care conduce de pe margine cea mai scumpă echipă din Regionalliga Bayern, cu un lot evaluat de Transfermarkt la 12,63 milioane de euro, cu peste 8 milioane de euro mai mult decât FC Augsburg II, ocupanta locului secund în acest clasament al valorii financiare. Politica lui Bayern este una simplă. După ce trec de U19, dacă nu pot face încă pasul spre echipa mare, jucătorii sunt trimiși la echipa a doua ce osiclează între liga regională și liga a treia. Dar doar până împlinesc 23 de ani. Practic tot lotul este compus din jucători tineri, cu potențial, în echipă fiind un singur veteran, mijlocașul Timo Kern, pentru care Bayern a plătit în 2019 suma de 200.000 de euro lui Waldhof Mannheim.
Zona stadionului începe să se anime și apar și suporterii. Peluzele sunt închise. La tribuna a doua intră în special galeria. Da, deși e în liga a patra, echipa Bayern Amateure cum mai e cunoscută de iubitorii fotbalului, are o galerie bine organizată care își însoțește favoriții și în deplasare. Un grup de fani oferă spre vânzare diferite obiecte promoționale. Mă apropii și intru în vorbă cu doi dintre ei. Deja consumau prima bere a zilei. Aveau mai multe programe și îmi explică că programul de meci este conceput și distribuit de organizația suporterilor și dacă îmi doresc unul, mă roagă să fac o donație pentru acțiunile lor. Dar doar dacă doresc, nu e obligatoriu. Oricum îmi oferă programul de 28 de pagini (!) care conține o cantitate impresionantă de informații. Facem o poză, le donez 5 euro și mă îndrept spre casa de bilete de la tribuna I. Am zis că dacă ar fi să am o șansă, atunci acolo trebuie să iau bilet. La casa de bilete, o domnișoară drăguță de la FC Bayern Events îmi explică într-o engleză ideală că ei nu vând fizic bilete, doar carduri pentru abonați și diverse materiale, deoarece stadionul e închiriat, și atunci trebuie să cumpăr online. Nu văzusem tabla cu codul necesar pentru aplicația clubului. O fac și pe asta și în schimbul a 15 euro devin posesorul unui bilet la meci.
Organizarea e ca la noi la un meci de primă ligă. Sunt controlat la intrare, intru pe la trunicheți și iată-mă pe stadion. O doamnă din dispozitivul de stewarzi mă întreabă cu amabilitate dacă am nevoie de ajutor. Curățenia este exemplară iar scaunele zici că sunt montate ieri. Evident că există la fiecare tribună un loc de unde poți să îți cumperi celebrii cârnați, dar și bere sau răcoritoare. Oricum berea este nelipsită din peisaj.
Spectatorii încep să își ocupe locurile. Cupluri care l-au văzut jucând probabil și pe ”Kaiserul” Franz Beckenbauer, dar și tineri ce se bucură de fotbal, îmbrăcați în tricouri cu Muller sau Musiala se pregătesc de meci. Multe doamne și domnișoare. Galeria e la post și tobele sună de parcă sunt la câțiva metri de locul unde mă aflam. Aveau să cânte tot meciul. La start se adună undeva între 800 și 1000 de spectatori. Calculez în gând ce încasări sunt la un meci cu spectatori puțini la liga a patra și compar cu ce e la noi. Nu ai grad de comparație. Liga a patra germană oferă și meciuri cu mii de spectatori în tribune, și echipe de tradiție iubite de suporteri.
Suprafața de joc este masă de biliard, iar sonorizarea ca și celelalte ”ingrediente” și anume impecabilă. Meciul începe cu Bayern II la timonă, iar în tribune atmosfera este una civilizată. Suporterii aplaudă ca la teatru, nu sunt excese, strigăte sau apostrofări. Rămân impresionat de atmosfera asta superbă pe care ne-o dorim și la meciurile noastre. Să vă mai spun că nimeni nu consuma semințe și nu se arunca nimic pe jos? Trec câteva minute bune și o supriză neașteptată îmi aduce bucuria pentru care îmi programasem excursia. În tribună își face apariția un grup de tineri, îmbrăcați ca și starurile de hip-hop. Îl recunosc printre ei pe ”eroul” meu pentru care Bayern îi plătise lui Adelaide United nu mai puțin de 3,4 milioane de euro, în condițiile în care este evaluat la aproximativ jumătate din acea sumă. Ocupă locurile din spatele meu și mi-am propus să aștept pauza pentru mult dorita poză.
Nestory Irankunda a avut un debut fulminant în A League, campionatul profesionist de la Antipozi, la numai 16 ani. Evoluțiile sale în tricoul roșu al lui Adelaide a atras atenția marilor cluburi europene. Copilul are de toate. Un fizic puternic, dribling, viteză, orientare, stăpânire în fața porții înainte de execuție, șut precis și câte și mai câte. Vede bine jocul și se plasează bine. La un meci la care a fost urmărit din tribune de colegii de școală și de profesori, a reuși să înscrie cu patru fundași după el. Nu au fost în stare să-l oprească. Și mai are ceva. Un lucru care lipsește deja multor tineri jucători: bucuria de a juca fotbal. Se vede asta în tot ce face, dar mai ales după ce înscrie. Și o are de peste doi ani de când îl urmăresc meci de meci. Și treaba asta îl diferențiază de mulți tineri talentați dar poate prea ancorați în realitatea cotidiană. Bayern s-a mișcat cel mai repede și nu a stat pe gânduri. Și cred eu, bine a făcut. Filosofia acestui gigant, a acestei organizații multinaționale care este Bayern München, este potrivită pentru cariera lui Irankunda.
Meciul place publicului. Gazdele înscriu două goluri cu care termină în avantaj prima repriză. După ce revine de la bufet îl abordez. Îi rog să facem o poză și îi spun că am venit din România să îl văd jucând. Îi citesc pe față suprinderea, emoțiile, poate chiar și o ușoară bucurie.
– ”Ați venit atâtea mile pentru mine domnule?” Rămân impresionat și eu de modestia lui. E australian, chiar dacă s-a născut în Etiopia, și încă gândește în mile. ”Da. Aș fi vrut să te văd azi pe teren. Rămâne să te urmăresc la televizor.” Discuția este întreruptă de doi copii ce vor poză cu talentatul jucător. Le fac eu fotografia, mă pozează și ei și mergem în tribună pentru repriza a doua. Meciul se reia, oaspeții egalează pentru 2-2 (scorul care s-a păstrat până la final), dar pentru mine discuția este mai importantă. Trecem peste emoțiile de start și începem să avem un dialog frumos despre fotbal. Dar ceea ce a urmat m-a lăsat și pe mine și pe el fără cuvinte.
– ”Te urmăresc de la primele meciuri la Adelaide. Ai acel ceva care impresionează. Ai talent cu carul, dar fără muncă nu poți ajunge departe. Tu trebuie să muncești poate dublu sau triplu față de colegii tăi. Ai multe de demonstrat. În Europa e altceva, Bundesliga e altceva.”
– ”Știu și muncesc zi de zi. Duminică voi fi cu echipa mare la un amical.”
– ”Îți doresc să înscrii în fiecare meci. Mai ales duminică. Îmi place mult bucuria ta de a juca fotbal! Arată-le cu tupeu tuturor ce știi tu.”
– ”Îmi place foarte mult să mă joc. O fac în fiecare zi.”
Dialogul a fost urmărit de un domn din spatele nostru, echipat cu un tricou gri de antrenament și o șapcă cu Bayern. Îl văd cum se salută cu câțiva jucători din tribună, cum îi zâmbește lui Nestory și cum îmi spune un simplu ”Mulțumesc”. Nu îl recunosc din prima, până nu văd două domnișoare zâmbind care îi fac poze. Era Vincent Kompany, antrenorul echipei mari. Merg spre el, încerc să-l abordez, dar se vedea că e pe grabă. Îi solicit să facem o poză, după ce ne strângem mâinile. ”Îmi place ce i-ai zis. Te așteptăm dumnică la meci și facem acolo poza. Scuze, dar mă grăbesc.”. Eu rămân fără cuvinte. ”Aveți în echipă un viitor diamant. Aveți nevoie de rezultate, ceea ce la Bayern înseamnă trofee iar el vă poate ajuta. Vă țin pumnii.”. Îmi mulțumește cu împreunarea mâinilor și pleacă împreună cu un colaborator pe ușa din spatele tribunei. Nestory revine lângă prietenii săi, iar eu îmi reiau locul în încercarea de a-mi reveni din euforia inevitabilă. Meciul se termină, jucătorii își salută publicul care aplaudă spectacolul oferit. Oaspeții se bucură și ei pentru egalul de la München. Părăsesc mulțumit stadionul printre fani și ajung la mașină. Mai stau câteva minute și în liniștea nopții ce începea să se așterne peste frumoasa Bavarie, o iau pe drumul cunoscut, mult mai liber decât era când am venit la meci. Peste două zile, Bayern a jucat un amical în deplasare la FC Düren. S-a terminat 1-1. Cine a marcat golul bavarezilor? Nestory Irankunda! Povestea lui este abia la început!
(Dan Pataș)
