de Tristan Mihuța
Zilnic, România se rupe în două. Nu neapărat în părți egale, dar în mod cert antagonice. Așa s-a întâmplat și după ce au fost pronunțate sentințele în procesul „corupților din fotbal”: merita ori nu merita Gică Popescu să intre după gratii? Taberele opinenților s-au format de îndată. Unii se întrebau retoric dacă nu se putea lua în considerare dimensiunea sportivă a omului Gică Popescu. O fi Justiția oarbă, dar e și fără minte? Adică, nu știe să discearnă, să facă diferența între un om care a adus cinste țării sale și un ins de rând? Din cealaltă tabără, vin replici clare și ferme: de ce ar ține judecătorul seama , adică legea, la urma urmei, de ce ar discerne aceasta preferențial ori cu indulgență între oameni? Dura lex sed lex!
În mod cert, Gică Popescu nu este un oarecare. A fost un campion, un fotbalist care a făcut cinste țării, oriunde a jucat – în Olanda, în Anglia, în Spania, în Turcia, în Italia sau în echipa României, deopotrivă. Mulți tineri l-au luat drept model, mulți copii se culcau seara cu gândul că într-o zi vor fi și ei un Gică Popescu sui generis. Și mulți oameni în toată firea l-au îndrăgit și l-au respectat, indiferent că au exprimat ori ba stima pe care o purtau „Baciului”. Și merita acea stimă!
Și tot în mod cert, există unele suspiciuni legate de această sentință. Știu, românul are o poftă rar întâlnită de a se hrăni cu scenarite. Și totuși… Este ciudat că procurorii nu au cerut pedeapsă cu executare, ci cu suspendare, și că judecătoarea a dovedit atâta zel; ciudat este și faptul că termenul pronunțării sentinței a fost fixat taman în preziua alegerilor de la FRF, unde Gică Popescu era dat câștigător categoric al funcției de președinte; în fine, multora li se pare straniu că de condamnarea lui Gică Popescu avea să beneficieze un fost consilier la Cotroceni, adică „unul de-al lui Traian Băsescu”, pe care președintele României l-a și decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în Grad de Cavaler. Trebuie să recunosc că avem de-a face cu niște coincidențe date naibii!
Numai că! … Este fapt cert, dovedit, că Gică Popescu a încălcat legea. Adevărat, a restituit banii datorați statului, a dat „găina” înapoi, dar fapta rămâne. Cu voie ori fără voie, premeditat ori din inconștiență, cu de la sine pornire ori îndemnat de Giovani Becali, Popescu a comis fapta. Și trebuie să răspundă în fața legii pentru acea faptă. Așa cum trebuie să răspundă oricare cetățean. Poate și Adrian Năstase a avut unele merite. Și Gigi Becali a făcut multe fapte bune. Et cetera, et ceterum … Dar legea e lege și nimeni nu trebuie să fie deasupra ei.
Din păcate, Legea, în țara noastră, se raportează încă discriminatoriu la oameni, iar Justiția se face preferențial. Mari escroci, bandiți dovediți, purtători de gulere albe și carnet de partid, mai cu seamă de la un anume partid!, se lăfăie în tihnă în palate, înconjurați de averi bătătoare la ochi, fără ca Justiția să-și facă datoria. Maldăre de dosare, cu constatări și sesizări ale Corpului de Control al Primului Ministru, ale Curții de Conturi etc., zac prăfuite în debaraua de la DNA.
Țara aceasta nu va ieși la liman până nu va intra în era unei dictaturi crunte: dictatura Legii. Și nu ne vom însănătoși, ca popor, până când Legea nu va fi una pentru toți, și toți egali în fața ei – de la președintele țării, la „ultimul amărât”. Fără pardon, fără excepții, fie că te cheamă Gică Popescu, fie că ești Traian Băsescu, președintele României.
Facebook Comments
