Avansări în grad la IPJ Arad, de Ziua Națională a României

by Andreea Radu

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în cadrul ședinței festive desfășurate în cursul acestei săptămâni, 51 de polițiști ai I.P.J. Arad, dintre care 36 de agenți și 15 ofițeri, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de termen.
La ceremonie, au luat parte comanda inspectoratului, șefii de servicii și poliții orășenești, precum și Adjunctul Inspectorului General, dl. Chestor Principal Eduard Mirițescu, care a felicitat polițiștii avansați și le-a transmis atât celor prezenți, cât și întregului efectiv al poliției arădene, felicitări, putere de muncă pentru a trece cu bine de toate provocările ce vor apărea în activitatea profesională și multă sănătate, atât polițiștilor cât și familiilor.
A fost avansat în gradul de comisar șef, următorul comisar: Ovidiu Nădrăguță;
Au fost avansați în gradul de comisar, următorii subcomisari: Cătălin Suciu, Adelin Olar, Alin Bogdan Botaș;
Au fost avansați în gradul de subcomisar, următorii inspectori principali: Mirela Ștef, Adrian Bachios, Daniel-Ioan Farcaș, Florin Flore, Marius-Vasile Farcaș;
Au fost avansați în gradul de inspector principal, următorii inspectori: Florin Stana, Cătălin-Vili Maxim, Raul-Emanuel Biriș;
Au fost avansați în gradul de inspector, următorii subinspectori: Ancuța-Ileana Catea-Dochiu, Cătălin-Emanuel Sărac, Cristina-Alexandra Truț.
Au fost avansați în gradul de agent șef principal de poliție, următorii agenți șefi: Diana Cotuna, Alin-Gheorghe Igriț, Radu-Florin Toma, Cătălin-Alexandru Moș, Lucian-Aurel Jucu, Elvis Vîlcu, Vlad Ciul, Răzvan Andra, Ioan-Călin Pele, Sorin-Marius Stan;
Au fost avansați în gradul de agent șef, următorii agenți șef adjuncți: Sergiu Telbisz, Radu-Adrian Dărău, Robert Vaida;
Au fost avansați în gradul de agent șef adjunct, următorii agenți principali: Andrei Lazăr, Patricia Puleac, Silviu-Daniel Lînă, Marian-Emil Luci, Bogdan-Alin Hebriștean, Ioana Cociuba, Emanuel-Claudiu Unc, Paul-Marius Gui, Bogdan-Ioan Mateș, Codrin-Petrică Hanț, Antonio Stana, Lucian-Alexandru Groza;
Au fost avansați în gradul de agent principal, următorii agenți: Mădălin Herbei, Florin-Cristian Lazea, Raul-Marius Sîrbu, Luciana-Maria Baltă, Roxana-Anamaria Juchel, Kristina-Martina Iuraș, Robert-Alexandru Toma, Florin-Daniel Țica, Laurențiu Jurcă, Alexandru-Bujor Malița, Darius-Valentin Motora.

Totodată, prin decret prezidențial, șeful inspectoratului, dl. Dan-Constantin Stoicănescu, a fost avansat în gradul de chestor de poliție.

În cadrul aceleiași festivități, au fost premiați colegii care au ocupat primele locuri la competițiile sportive organizate de polițiștii Serviciului de Pregătire Profesională, cu sprijinul Arpolis Arad, la tir și tenis de masă.

La concursul de TIR, fete, clasamentul a fost următorul:

Locul III: A.P. Ramona Giurge, din cadrul Poliției Municipiului Arad;

Locul II : A.P. Roxana Lorena Neculau, din cadrul Biroului de Ordine Publică;

Locul I : A. P. Beatris Bianca Surda, din cadrul Secției 1 Vlaicu.

La categoria băieți, locul III a fost ocupat de Ag. Alexandru Ciprian Pașca, din cadrul Secției 1 Vlaicu;

Locul II : A.S.A. Ciprian Fofiu, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale;

Locul I : Cms. Șef Lucian Pescar, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

La concursul de tenis de masă, locul III a fost ocupat de A.P. Mădălin Herbei;

Locul II : A.S.A. Daniel Purtan, din cadrul Postului de Poliție Cermei;

Locul I : Cms. Șef Răzvan Meszar.

Colectivul I.P.J. Arad urează tuturor celor avansați mult succes în carieră, iar premianților competițiilor sportive felicitări!

Facebook Comments