Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Peugeot 3008, în valoare de 23.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 10.07.2022, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean român, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot 3008.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia cu o zi înainte de prezentarea la controlul de frontieră.
Autoturismul, în valoare de 23.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Autoturism căutat de autorităţile din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Nădlac II
Facebook Comments
previous post