Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanapalota au descoperit un autoturism marca Audi, în valoare de 6.200 de euro, căutat de autorităţile din Bulgaria.
În data de 18.08.2020, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanapalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român B.N., în vârstă de 32 de ani, conducând autoturismul marca Audi, model A8, înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat şi documentele autoturismului. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Bulgaria.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut autoturismul în cauză în urma unui schimb de autoturisme, cu o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, menţionând că nu a cunoscut faptul că autoturismul era căutat de autorităţi.
Autoturismul în valoare de 6.200 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.