Autoturism căutat de autorităţile din Belgia, descoperit la P.T.F Nădlac II

by Cristian Dobre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Lancia, în valoare de 6.000 lei, ce figura ca fiind căutat de către autorităţile din Belgia.

  În data de 29.10.2018, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român V.I., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în judeţul Galaţi, conducând un autoturism marca Lancia,tip Lybra S, înmatriculat în Italia.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pentru mijlocul de transport în cauză, un certificat de înmatriculare emis de autorităţile italiene.

În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că autoturismul figurează ca“bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Belgia.

Faţă de cele constatate, şoferul  a declarat că a achiziţionat autoturismul în anul 2017 din Torino, Italia, contra sumei de 1.000 de euro şi nu avea cunostinţă că acesta era căutat de autorităţile din Belgia.

Drept urmare, autoturismul în valoare de 6.000 lei a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Arad. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.

 

Facebook Comments