Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu polițiști din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi au depistat, pe autostrada A1, un cetățean bulgar care conducea un autoturism, estimat la valoarea de aproximativ 27.000 de euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie.
În data de 12.04.2024, politiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu polițiști din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi au desfășurat acțiuni în sistem integrat pe autostrada A1. În urma acțiunilor, a fost oprit și identificat un bărbat, cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
În urma verificărilor specifice, autoritățile de control au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.
Drept urmare, autovehiculul, în valoare estimată de aproximativ 27.000 de euro, a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând fi luate măsurile legale ce se impun.
Autoturism căutat de autorități, descoperit pe autostrada A1
Facebook Comments