AUTOSTRADA TIMISOARA – LUGOJ VA FI INAUGURATA PANA LA SFARSITUL ANULUI

by Sida Voicu

Constructorul lotului doi al Autostrăzii A 1 Timișoara –Lugoj va finaliza tronsonul de autostradă cu șapte luni mai devreme față de termenul contractual –iulie 2016.

Antreprenorul Tirrena Scavi (Italia) a notificat Compania de Autostrăzi și Drumuri că va finaliza lucrările de construcție pe 16 decembrie, urmând ca pe 17 sau 18 decembrie o comisie din cadrul CNADNR să efectueze și verficările oficiale pe tronsonul cu o lungime de 25 km.

Practic, prin deschiderea acestui lot se va asigura circulația pe autostradă completă de la Lugoj la vama Nadlac II pentru că noua porțiune de Autostradă se va conecta și cu tronsonul de 10 km. deja finalizat între Șanovița și Balinț (parte a primului lot de pe Autostrada A Lugoj-Deva în circulație).

În prezent constructorul a terminat turnarea stratului final de asfalt și trasează marcajele în relief pe ultimii 3 kilometri.

Deschiderea autostrăzii care costă 96 milioane de euro va duce la intensificarea traficului de tranzit pe DN 68 A Deva-Lugoj tronson de drum european (nereabilitat) care va prelua o parte a camioanelor de pe DN 7 Valea Mureșului.

O posibilă punere în circulație a lotului doi de pe Autostrada Timișoara-Lugoj până la sfârșitul anului înseamnă că Ministerul Transporturilor nu va ,,ieși” pe minus după închiderea circulației pe cei 22 de km. ai Autostrăzii Săliște-Cunța.

Practic, ar fi a doua inaugurare de Autostradă de anul acesta după deschiderea tronsonului Nadlac II-Pecica 28 km. ceea ce face ca bilanțul să fie de doar 63 de kilometri dar puțin mai mult față de cei 50 de km. din 2014.

În 2012 CNADNR a deschis 140 de kilometri de autostradă iar în 2013 Compania a inaugurat 115 kilometri de drumuri rapide.

Sursa: http://www.romania-actualitati.ro/lotul_2_al_autostrazii_timisoara_lugoj_finalizat_cu_7_luni_mai_devreme-84147#sthash.ZgrwOflv.dpuf
Facebook Comments