AUTOSTRADA ARAD – NADLAC SI PUNCTUL DE FRONTIERA VOR FI FINALIZATE IN 11 IULIE

by Andreea Radu

Aradul va fi legat prin autostradă de occident începând cel mai probabil cu 11 iulie. Atunci va fi inaugurat segmentul de autostradă Arad – Pecica şi va fi finalizat punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, unde se va face joncţiunea cu autostrada din ţara vecină. „Este o realizare importantă pentru România şi pentru Arad, mă bucur că Guvernul Ponta s-a ţinut de cuvânt şi a finalizat această investiţie importantă. Cred că prin această investiţie, Aradul îşi poate pune mai bine în valoare resursele economice şi umane. Cel mai probabil, la inaugurare vor participa oficialităţi importante ale guvernelor din România şi Ungaria. Aşteptăm ca lucrările să se desfăşoare în graficul stabilit şi pe segmentele de autostradă care leagă Timişoara de Deva, în aşa fel încât să avem anul viitor o legătură pe autostradă până la Sibiu şi astfel aproape de capitala Bucureşti. Finalizarea autostrăzii Nădlac – Arad a fost una dintre principalele promisiuni ale USL pentru arădeni şi mă bucur că a fost îndeplinită. Reamintim arădenilor că finalizarea lucrărilor a fost întârziată de corupţia din timpul guvernării PDL”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Facebook Comments