Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 13.06.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PETREHELE PETRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 09.09.2016, în jurul orei 20:05, inculpatul PETREHELE PETRU a condus un autoturism marca Renault Laguna pe DN 79, în afara loc. Şimand, din direcţia loc. Arad în direcţia loc. Chişineu Criş, iar la km 20+600 m a efectuat o manevră de depăşire, iar la revenirea pe sensul său iniţial de deplasare, a acroşat partea lateral stângă faţă a unui autotractor marca DAF condus de martorul T.I.. În urma impactului dintre cele două autovehicule, numitul PETREHELE PETRU a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autoturismului marca Renault Laguna, acesta fiind proiectat într-un copac aflat pe partea stângă a direcţiei sale de mers, accidentul soldându-se cu decesul numitei P.M., pasageră pe scaunul dreapta faţă în autoturismul marca Renault Laguna.
Din analiza materialului probator existent la dosarul cauzei, a rezultat că vinovăţia în producerea accidentului aparţine inculpatului PETREHELE PETRU, care a încălcat dispoziţiile legale din domeniul circulatiei rutiere referitoare la depăşirea autovehiculelor.