AUTORUL UNUI ACCIDENT DE CIRCULATIE A INCERCAT SA CUMPERE UN MARTOR CU 500 DE LEI

by Andreea Radu

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, prin rechizitoriul data de 31.08.2015, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Bozgan Radu – aflat sub control judiciar (cu precizarea că, iniţial, la 02.07.2015, instanţa a dispus arestarea preventivă faţă de inculpat, măsură revocată la data de 09.07.2015 şi înlocuită cu măsura controlului judiciar), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în 15.12.2014, inculpatul Bozgan Radu, pentru a nu fi tras la răspundere penală (acesta fiind cercetat şi într-un alt dosar penal pentru infracţiuni la regimul circulaţiei şi, totodată, aflându-se în intervalul de timp stabilit ca termen de încercare de către instanţă), l-a determinat – prin corupere materializată în remiterea sumei de 500 lei– pe numitul L.I. să declare în faţa organelor de poliţie că a săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei, respectiv că ar fi condus autoturismul Audi implicat în evenimentul rutier din noaptea de 14/15.12.2014 pe raza loc. Grăniceri jud.Arad (autoturism care avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată şi cu care a lovit şi doborât un stâlp de electricitate din loc.Grăniceri).

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş.

Facebook Comments