AUTORITATEA ELECTORALA A MAI SANCTIONAT SASE PRIMARII DIN ARAD

by Andreea Radu

Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în perioada 8-12 septembrie 2014, un număr de 148 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 83 de sancțiuni, 23 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 25.600 lei, iar 60 prin avertismente.
Filiala Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 11 sancțiuni: 5 amenzi în cuantum total de 5000 de lei și 6 avertismente, pentru încălcarea art. 50, lit. a^2 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare:

Arad Primăria Bârzava Amendă 1000 lei
Arad Primăria Pleșcuța Amendă 1000 lei
Arad Primăria Săvârșin 2 amenzi de câte 1000 lei
Arad Primăria Brazii Avertisment
Arad Primăria Felnac Avertisment
Arad Primăria Iratosu 2 avertismente

Acțiunile de instruire, îndrumare și control electoral au ca principale obiective:
• îndrumarea privind utilizarea Registrului electoral;
• verificarea modului de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, complementare și speciale;
• verificarea modului de întocmire a listelor electorale;
• verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate;
• verificarea modului de actualizare a listelor electorale;
• verificarea efectuării de comunicări către judecătoria competentă teritorial cu privire la modificările operate în exemplarul listei electorale existent la primărie;
• respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor spre consultare a listelor electorale permanente şi de soluţionare a întâmpinărilor privind omisiunile;
• înscrierile greşite sau erorile din listele electorale;
• verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală;
• obţinerea de informaţii privind integritatea şi modul de confecţionare a materialelor de logistică electorală (urne, cabine de vot etc.);
• respectarea hotărârilor adoptate de A.E.P.;
• instruirea primarilor privind atribuţiile stabilite în sarcina acestora de Legea nr. 370/2004 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Președintele României, cu modificările și completările ulterioare.

Autoritatea Electorală Permanentă va continua să efectueze aceste controale pentru a pregăti cadrul potrivit desfășurării alegerilor prezidențiale de anul acesta.

Facebook Comments