Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, cu sprijinul echipajelor canine ale Poliţiei de Frontieră, 82 de cetăţeni străini ascunşi în trei mijloace de transport încărcate cu diverse bunuri şi conduse de şoferi români.
Persoanele care încercau să iasă ilegal din țară provin din Bangladesh, Nepal, India, Pakistan și Afganistan şi au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în diferite state din Spaţiul Schengen.
* În data de 15.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte sanitare și cereale pentru o societate comercială din Italia.
În urma efectuării controlului automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezența unor persoane în mijlocul de transport. Astfel, poliţiştii de frontieră au deschis compartimentul pentru marfă, iar în interior au fost descoperiți 45 de cetăţeni din Bangladesh, India și Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani. Cei în cauză au intrat legal în ţara noastră în baza unor documente valabile şi intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
* În aceeași zi, tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră alături de câinele de serviciu au efectuat controlul amănunțit al unui alt autovehicul, încărcat cu anvelope din România pentru o societate din Italia.
Camionul era condus de un cetățean român, iar la verificări, câinele de serviciu a atras atenția colegilor noștri că în mijlocul de transport sunt prezente persoane. După deschiderea compartimentului, au fost descoperite, ascunse printre marfa transportată, 32 de persoane din Nepal și Bangladesh, posesoare de documente legale pe teritoriul României.
*Și la al treilea caz, tot în cadrul aceluiași punct de trecere a frontierei, în urma unui control efectuat asupra unui automarfar condus de un cetățean român ce transporta granule din plastic pentru o societate din Marea Britanie, colegii noștri au descoperit ascunși printre mărfurile transportate, cinci cetățeni din Pakistan și Afganistan, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, solicitanți de azil în țara noastră.
În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.