AUREL VLAICU, CARTIERUL FĂRĂ ZONE VERZI. ZILELE ARADULUI SE SĂRBĂTORESC ÎN „PARCUL“ KAUFLAND

by Florian Popa

Primarul Gheorghe Falcă visează cu ochii deschişi la titlul de Capitală Verde a Europei (un nou proiect prin care sifonăm fonduri publice), dar în Arad avem cartiere întregi unde nu se poate găsi un amărât de parc. Este cazul cartierului Aurel Vlaicu, ai cărui locuitori au ajuns să se plimbe prin cimitir, atunci când vor să vadă şi ei copaci sau iarbă şi să respire un aer ceva mai curat decât cel din traficul de pe Calea Aurel Vlaicu, transformată în mandatul aceluiaşi Falcă, cu zeci de milioane de euro luaţi împrumut de la BERD, într-u veritabil triaj, în care betoanele şi fierul domină peisajul.

Lipsa unui parc adevărat s-a făcut simţită şi la Zilele Aradului. În timp ce în alte cartiere, spectacolele s-au ţinut în parcuri, în cartierul Aurel Vlaicu, chermeza pedelistă plătită din bani publici a avut ca gazdă … parcarea Kaufland. Sau Parcul Kaufland, cum l-au denumit unii cetăţeni prezenţi sâmbătă la spectacolul din acest cartier şi care au rămas cu un gust amar după ce Falcă şi consilierii PNL s-au folosit din nou de acest prilej pentru a se face remarcaţi de cetăţeni, urcând pe scenă şi umbrind spectacolul cu intervenţiile lor electorale.

Dacă tot se doreşte să intrăm într-o competiţie pentru titlul de Capitală Verde, poate Primăria Arad va face cu adevărat ceva în acest sens. Poate domnul Falcă va lăsa la o parte dezvoltatorii imobiliari pe care îi promovează la greu în cartierul Aurel Vlaicu şi de la care câştigă bani frumoşi prin firma sa Pro Arhitectura şi se gândeşte şi la cetăţeni, care au nevoie de un parc adevărat, nu de noi betoane şi blocuri cu zece etaje. Haideţi, domnule primar, că şi cei de la Universul Verde se pricep la împărţeală, se poate câştiga şi din parcuri, nu doar din blocuri. Îl poate proiecta chiar Pro Arhitectura, nu se supără cetăţenii. Doar să le faceţi un parc.

Facebook Comments