Au început lucrările la noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş, finanțat de Ministerul Dezvoltării

by Andreea Radu

Noul Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaş, finanțat din fonduri guvernamentale, prin Ministerul Dezvoltării, prinde contur şi se lucrează în forţă pentru a se respecta termenul de finalizare a proiectului de 24 de luni de la semnarea contractului. Până acum s-au executat săpăturile pentru talpa de fundare a celor trei corpuri care vor alcătui noul sediu şi s-a turnat betonul de egalizare. În prezent proiectul se află în etapa de execuţie a armăturilor şi stâlpilor, urmând să aibă loc cofrarea şi turnarea fundaţiei. Noul spital se întinde pe o suprafaţă de de 5385 m2 şi va avea trei nivele cu circuite medicale moderne, curte destinată activităţii recreative, servicii de alimentaţie în minim 3 mese de bază, consiliere psihologică specializată şi programe de terapie ocupaţională. Dacă actualul spital are doar 50 de paturi, în noua clădire numărul acestora creşte la 75, o altă noutate importantă fiind că în noile saloane vor fi doar două paturi spre deosebire de actualul spital unde sunt şase paturi într-un salon. Vor creşte calitatea actului medical, confortul şi siguranţa pacienţilor.

Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș este finanţat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane de euro.

 

Facebook Comments