Construcția noului spital al orașului Lipova, o investiție de cinci milioane de euro, a intrat în linie dreaptă. După ce la începutul anului s-a semnat contractul cu firma care va executa această lucrare, în acest moment este finalizată partea de proiectare, iar de marți a început demolarea unor clădiri, pe terenul pe care va fi construit noul spital.
„La începutul acestui an, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului spital, s-a lucrat la partea de proiectare, iar acum am început demolarea clădirilor vechi din incinta spitalului. Noul spital va deservi 60.000 de cetățeni de pe Valea Mureșului. Lucrările vor dura doi ani de zile, iar în 2018 Lipova va avea unul dintre cele mai moderne spitale din județul Arad “, spune primarul Mircea Jichici.
Noul spital va costa 5,6 milioane de euro (valoarea licitată), fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării. „Noul spital va permite înființarea unor noi servicii de chirurgie, matern, reanimare, respectiv relocarea secțiilor de pediatrie și medicină internă, din clădirea maternului, pentru a nu se mai plăti chirie. Vom avea o bază de tratament ultramodernă pentru pacienții cu patologie locomotorie și cardiovasculară. Se va crea un centru de primiri urgențe, extrem de important pentru Lipova și întreaga Valea Mureșului. Vom avea 25 de paturi pe secția interne, 20 la pediatrie, 6 paturi pentru chirurgie, 5 pentru obstetrică-ginecologie, 2 neonatologie și 2 de anestezie – terapie intensivă“, spune dr. Pavel Florin Fânață, managerul Spitalului orășenesc Lipova.
Un lucru foarte important este reînființarea serviciilor de asistență medicală pentru copiii de la 0-3 ani. Structura noului spital va permite și punerea în funcțiune a ambulatoriilor și a compartimentelor de internare de o zi.
Spitalul va beneficia și de aparatură medicală nouă, la standarde europene, care va fi achiziționată de Primăria Lipova cu sprijinul Ministerului Sănătății.