Au fost convocate primele ședințe pentru constituirea noilor consilii locale

by Adrian Pavel

Prefectul Județului Arad, Toth Csaba, a semnat primele Ordine privind convocarea noilor primari și consilieri locali validați pentru a participa la ședințele de constituire a noilor consilii locale, rezultate ca urmare a alegerilor locale din 9 iunie 2024. Conform Codului Administrativ, convocarea primei ședințe a noilor consilii locale este realizată Prefect, prin Ordin, după validarea mandatelor de către instanțele judecătorești, dar nu mai repede de împlinirea a 4 ani de la constituirea vechilor consilii.

Primele ședințe de constituire vor avea lor marți, 22 octombrie, în următoarele localități: Seleuș, Ineu, Bocsig și Sebiș. Miercuri, 23 octombrie, vor fi constituite consiliile locale din: Chișineu-Criș, Cermei, Șepreuș, Sintea Mare, Curtici, Macea și Vladimirescu. Luni, în 28 octombrie vor avea loc ședințele de constituire a noilor consilii locale din: Șofronea, Iratoșu, Dorobanți, Frumușeni, Zăbrani, Bata și Birchiș.

La toate ședințele de constituire, Instituția Prefectului – Județul Arad va fi reprezentată la nivel de conducere. În cadrul ședințelor, noii primari și consilieri locali vor depune jurământul prevăzut de lege, după care își vor putea începe activitatea în funcțiile obținute prin votul cetățenilor din data de 9 iunie 2024.

 

 

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate