Au explodat amenzile pentru lipsa rovinietei. Se ajunge chiar și la 5.000 lei

by Florian Popa

Legea privind modificarea amenzilor în cazul şoferilor care circulă fără rovinietă a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, scrie antena3.ro. Actul normativ corectează un document guvernamental din 2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile.
Astfel, cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este acum de minimum 275 de lei, în timp ce pentru vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone suprataxa este de minimum 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei.
Apoi, în cazul vehiculelor de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar mai mică sau egală cu 7,5 tone, amenda este minimum 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei, informează Adevărul.
Pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, dar de cel mult 12 tone, amenda va fi de acum de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, în timp ce pentru vehiculele de categoria următoare (masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe) suprataxa pentru neplata rovinietei este de minimum 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei.
Cea mai mare amendă se înregistrează, aşa cum era şi normal, la categoria TIR, cota minimă fiind de 5.950 de lei, iar cea maxima atingând 11.900 de lei. În fine, nici autocarele nu scapă la neplata rovinietei, suprataxa fiind de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Facebook Comments