Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat doi cetățeni din Iran care au încercat să treacă fraudulos frontiera folosind pașapoarte braziliene false.
În data de 01.05.2023, în jurul orei 02.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasageri în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta, două persoane, una de sex masculin, iar alta de sex feminin, care la controlul de frontieră au prezentat pașapoarte ce aveau însemnele autorităților din Brazilia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Iran, în vârstă de 35, respectiv 40 de ani, care au declarat că au obținut documentele în schimbul sumei de 8.000 de euro de persoană, de la un cetățean necunoscut, în timpul în care se aflau în Turcia.
Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Au dat 16.000 de euro pe două pașapoarte false, dar călătoria lor s-a oprit la Curtici
Facebook Comments