Au ars iarba de la Teatrul de vară din Moneasa, în loc să o tundă

by Paul Anghel

Apropierea Paradei Clătitelor face ca reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad să se agite cu lucrările de reparaţii la Teatrul de vară din staţiunea Moneasa. Aşa cum livearad.ro vă prezenta, în urmă cu o săptămână, locaţia avea nevoie de reparaţii serioase.

Lucrările comandate de Centrul Cultural Judeţean, instituţie care gestionează Teatrul de vară din Moneasa, atrag criticile localnicilor.

Unul dintre locuitorii comunei Moneasa ne-a transmis poze şi ne-a explicat faptul că iarba a fost ebricidată, în loc să fie tunsă. “Au dat cu erbicid care arde efectiv iarba. Trebuia tunsă şi întreţinută, nu părjolită. Este o bătaie de joc ceea ce fac la Teatrul de vară”, ne spune unul dintre localnicii indignaţi de operaţiunile de cosmetizare.

În zilele de 29 şi 30 iulie are loc Parada Clătitelor, iar la Teatrul de vară vor avea loc anumite spectacole din cadrul evenimentului.

Facebook Comments