Andrei Gag va reprezenta România la Campionatul European de la Talinn (Estonia), programat la sfârşitul acestei săptămâni. Atletul de la CSM Arad are 23 de ani şi este în primul an de seniorat, el urmând să concureze în probele de aruncare a greutăţii şi discului. Elevul lui Ioan Oprea va concura în perioada 26-27 iulie şi la Campionatele Balcanice de seniori de la Piteşti. Un alt atlet arădean, Raul Rusu, antrenat de Constantin Miclea, va concura în 20-25 iulie la Campionatul Mondial de juniori din SUA. Gag şi Rusu sunt cotaţi cu şanse bune la clasări superioare, medaliile putând fi un bonus excelent pentru atletismul arădean. Recent, un alt produs al Aradului, Denis Both, a cucerit argintul în proba de aruncare a suliţei, la Campionatele Balcanice de juniori II.
ATLETUL ARADEAN ANDREI GAG CONCUREAZA IN WEEK-END LA EUROPENE
Facebook Comments