Aradul are patru atleţi, toţi medaliaţi naţionali sau balcanici în 2014, în Top 10 întocmit de Federaţia Română de Atletism. Mădălina Florea, antrenată de Ioan Avram, este legitimată la CS Universitatea Aurel Vlaicu, sportiva în vârstă de 22 de ani, formată la Sighişoara, încheind pe primul loc în probele de 5.000 şi 10.000 de metri şi pe locul cinci în proba de 3.000 metri. La masculin, Sorin Mîneran, de la CSM Arad, ocupă primul loc la maraton și locul 5 la 10 kilometri. Andrei Gag este primul în probele de greutate şi disc, iar Raul Rusu este clasat al doilea în clasamentul seniorilor în proba de aruncare a suliţei. Ambii atleţi sunt legitimaţi la CSM Arad, unde sunt pregătiţi de profesorii Ionel Oprea, respectiv Constantin Miclea. Denis Both (CSM Arad), la suliţă şi Alex Both (LPS Arad), la disc, se regăsesc şi ei în ierarhiiile întocmite de Federaţia de specialitate. În schimb, Aradul lasă mult de dorit din punct de vedere al organizării de competiţii oficiale, asta pentru că mult lăudatul stadion Gloria nu îndeplineşte deocamdată condiţii de găzduire a unor astfel de întreceri.
ATLETII ARADENI SE REGASESC IN TOPUL FEDERATIEI ROMANE
Facebook Comments