Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Inter Milano, finalista din sezonul trecut, cu 3-2 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe stadionul Metropolitano din Madrid, în manşa secundă a optimilor, în care ibericii s-au impus cu scorul de 2-1 (1-1, 2-1), la capătul prelungirilor. Atleti, care venea după o serie de rezultate slabe în La Liga, ultimul un eşec cu modesta Cadiz (0-2), pierduse la Milano cu 0-1.
Inter a condus, prin golul marcat de Federico Dimarco (33), dar Antoine Griezmann a egalat la scurt timp (35), iar Memphis Depay (87) a trimis meciul în prelungiri. Portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă la madrileni în acest meci.
La loviturile de departajare, portarul sloven Jan Oblak a apărat şuturile lui Alexis Sanchez şi Davy Klaassen, iar Lautaro Martinez a trimis peste poartă, în timp ce Memphis Depay, Rodrigo Riquelme şi Angel Correa au transformat pentru echipa antrenată de Diego Simeone, iar Saul Niguez a ratat. Hakan Calhanoglu şi Francesco Acerbi au înscris pentru Inter.
Borussia Dortmund s-a calificat și ea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe PSV Eindhoven cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor.
După 1-1 la Eindhoven, Borussia s-a impus acasă prin golurile marcate de Jadon Sancho (3) şi Marco Reus (90+5). Borussia s-a calificat în sferturi pentru prima oară în ultimii trei ani. (agerpres)