Atletico a câştigat „Memorialul Ionuț Leac” la minifotbal

by Sorin Haut

„Memorialul Ionuț Leac”, competiţie de minifotbal rezervată copiilor născuți în 2010 și mai mici, şi-a consumat ediţia a şaptea. Zece echipe au luat startul la întrecere, împărțite în două grupe: Cetate Săvârșin, UTA, Podgoria Pâncota, Frontiera Curtici, CS Inoan (Grupa A), respectiv Galaxy Brad, Atletico, Progresul Pecica, Academia Brosovsky, Șoimii Lipova (Grupa B). Pâncota şi UTA au fost primele în grupa A, iar Atletico Arad şi Academia Brosovszy s-au dovedit cele mai bune în grupa B.

În semifinale, Atletico 2010 a trecut de UTA cu 2-0, iar Academia Brosovszky s-a impus cu 1-0 în faţa celor de la Podgoria Pâncota. „Galben-negrii”, pregătiţi de Marcel Cîmpian şi Flavius Stoica, s-au impus în ultimul act tot cu 2-0 şi au pus mâna pe trofeu, campioana încheind competiţia fără gol primit.

Dragoș Molnar (Atletico) a fost desemnat cel mai bun portar, iar Alexandru Sulea (Academia Brosovszky), cel mai bun jucător al turneului. Prin grija sponsorilor, pe lângă trofee și diplome, fiecare copil a primit alte mici atenţii. (foto: ajfarad.ro)

 

Facebook Comments